În urma discuţiilor dintre Rompuy, Barroso şi şefii statelor, se aşteaptă un nou buget UE

Ca urmare a presiunii ţărilor contributoare nete şi a discuţiilor dintre Herman Van Rompuy, José Manuel Barroso şi şefii statelor UE, este de aşteptat să fie prezentată o nouă propunere de buget, informează un comunicat al Preşedinţiei.
Preşedintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy(DR), şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso(ST). (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
22.11.2012

Ca urmare a presiunii ţărilor contributoare nete şi a discuţiilor dintre Herman Van Rompuy, José Manuel Barroso şi şefii statelor UE, este de aşteptat să fie prezentată o nouă propunere de buget, informează un comunicat al Preşedinţiei.

Administraţia Prezidenţială a făcut joi o serie de precizări. Propunerea Comisiei Europene nu mai este de actualitate din data de 14 noiembrie a.c. când a fost înaintată o nouă propunere a preşedintelui Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy. În prezent, liderii Uniunii Europene poartă negocieri raportându-se la propunerea preşedintelui Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy, discutată şi în cadrul Consiliului Afaceri Generale (CAG) de marţi, 20 noiembrie a.c., reuniune în cadrul căreia şi-a exprimat poziţia oficială şi un reprezentant al Guvernului României, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

"Această nouă propunere de construcţie a cadrului financiar multianul al Uniunii Europene este susţinută în acest moment şi de preşedintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy, şi de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care negociază împreună pe această formulă cu statele membre", mai transmite sursa citată.

"Ca urmare a presiunii ţărilor contributoare nete şi a discuţiilor care au loc în cursul zilei de astăzi între, pe de o parte, preşedintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, domnul José Manuel Barroso, şi, pe de cealaltă parte, şefii de stat şi de guvern ai statelor membre, este de aşteptat să fie prezentată o nouă propunere de buget; aceasta ar urma să ţină cont de solicitările ţărilor contributoare de reducere a contribuţiilor proprii la bugetul Uniunii Europene, dar şi de solicitările ţărilor care pierd sume importante prin aplicarea acestei noi propuneri odată cu intrarea în vigoare a bugetului", mai informează Preşedinţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor