"În ţară familia tradiţională şi iconiţe, în Europa cu gagicăreală LGBT" - Ce a păţit un pesedist care l-a provocat pe jurnalistul Răzvan Zamfir

Răzvan Zamfir şi Lavrin Covaci
Andrei Pricopie
13.07.2024

"E prea mult să avem 20 de ani preşedinte de dreapta", s-a plâns, în direct la TV, Lavrin Covaci, vicepreşedintele PSD Sector 1, care şi-a exprimat speranţa că pesediştii vor reuşi în sfârşit să-şi trimită omul la Palatul Cotroceni şi România va avea un şef de stat de stânga.

Cine va fi însă candidatul PSD trimis în lupta pentru funcţia supremă? Marcel Ciolacu, care încă se eschivează, sau alt nume greu din PSD? Va candida sau nu independentul Mircea Geoană?

O dezbatere pe această temă a avut loc în emisiunea "Bună, România", moderată de jurnaliştii Răzvan Zamfir şi Radu Buzăianu.

Discuţia a luat o turnură amuzantă în momentul în care Lavrin Covaci l-a întrebat pe Răzvan Zamfir dacă îi plac mai mult socialiştii străini faţă de socialiştii români.

Redăm mai jos o parte din schimbul de replici:

Răzvan Zamfir: Geoană era pesedist acum mulţi ani, vreo 15 ani. Dar gata, acum sunt alţi pesedişti, care nu-l ştiu pe Geoană. Care au alte combinaţii, pe care Geoană nu-i cunoaşte. Deci întoarcerea lui Geoană în PSD nu merge chiar aşa de bine, pentru că e o nouă garnitură de şmecheri în teritoriu, care nu are relaţie directă cu Geoană. Ca să intrăm şi pe subiectul ăsta de alegeri. Deci, dumneavoastră, ce simţiţi? Va candida domnul Geoană la alegerile prezidenţiale sau se eschivează?

Lavrin Covaci: În primul rând, nu pot să ştiu decizia internă a domnului Geoană. Domnul Geoană a fost cândva în PSD. În momentul de faţă este în altă parte. Este la NATO. Dacă domnul Geoană decide să candideze, asta e o chestiune internă care îl priveşte. Dar e clar că noi, în PSD, vom avea un congres, cel mai probabil în luna august, la sfârşitul lui august, în care vom decide statutar cine va fi candidatul partidului. Nu se poate altfel. Ar însemna să nu respectăm legalitatea.

Răzvan Zamfir: Deci Ciolacu este candidatul doar teoretic, aşa, virtual, încă nu e stabilită treaba.

Lavrin Covaci: Nu avem încă un vot în forul de conducere care stabileşte şi care are această prerogativă statutară. În momentul în care o să o avem, evident că se va afla şi va fi invitată şi presa la acest congres şi veţi afla acest lucru.

Răzvan Zamfir: Adică, dumneavoastră, ce aţi vrea? Să candideze Ciolacu? Ca opţiune personală, aşa?

Lavrin Covaci: Nu, ca opţiune personală, eu îmi doresc să avem un preşedinte de stânga, după 20 de ani. Şi e prea mult să avem 20 de ani preşedinte de dreapta. Am avut un preşedinte prea jucător, Traian Băsescu. Şi avem un preşedinte încă destul de absent, Klaus Iohannis. Eu îmi doresc un preşedinte echilibrat şi care să vină din zona de stânga. Oare îmi doresc prea mult? Eu zic că nu.

Răzvan Zamfir: Ideea de preşedinte de stânga, cu minerii, cu alea, alea. Credeţi că am uitat sau n-am învăţat?

Lavrin Covaci: Sunt mulţi ani de atunci. N-aţi zis dumneavoastră, chiar acum, că a zis colegul meu de partid Laurenţiu Gîdei că avem un partid reformat?

Răzvan Zamfir: Colegul meu Radu Buzăianu a zis că aşa zice PSD-ul şi noi nu-l credem.

Lavrin Covaci: Avem multe exemple în multe zone în care socialiştii conduc. Nu văd o problemă din asta. Vă plac mai mult socialiştii străini faţă de socialiştii români?

Răzvan Zamfir: Mi se par mai puţin ipocriţi. Ăştia de la noi sunt de un parvenitism ieşit din comun. Vă dau şi un exemplu, în sensul în care în ţară sunt cu ia, cu familia tradiţională, cu iconiţe, cu cele sfinte, se duc în Occident şi gagicăreală LGBT. Adică alegeţi-vă o cale, care e? Asta pe care o vindeţi în ţară sau asta pe care o vindeţi în Europa?

Lavrin Covaci: Ziceţi punctual, nu veniţi aşa cu exemple în general.

Răzvan Zamfir: Păi asta e clar. E un discurs mincinos în ţară sau un discurs mincinos pe afară?

Radu Buzăianu: Nu, n-aţi înţeles ideea, domnule Covaci...

Răzvan Zamfir: Ziceam că socialistul pesedist în ţară vinde o poveste şi un discurs şi când se duce în Europa spune altceva.

Radu Buzăianu: De ce spune? Pentru că face parte dintr-o familie europeană care pledează pentru valorile progresiste, asta e ideea.

Răzvan Zamfir: Şi le promovează în Parlamentul European.

Radu Buzăianu: Spuneam că socialiştii europeni sunt progresişti. Asta e ideea.

Răzvan Zamfir: De aceea spuneam că socialiştii europeni sunt diferiţi de socialiştii din România.

Răzvan Zamfir: Dar de ce credeţi că nu prea au succes preşedinţii ăştia de stânga în turul al doilea? Că până în turul al doilea ajung toţi. De ce nu şi câştigă, doamnă deputat?

Diana Buzoianu (USR): Pentru că este exact dinamica alegerilor în două tururi, care s-ar vedea inclusiv la alegerile locale.

În primul tur, toată lumea are o şansă să susţină candidatul principal pe care chiar l-ar dori acolo. În turul doi, deja lumea începe să se gândească când are doar două variante. Se uneşte practic cu o anumită categorie de votanţi, care, în mod normal, nu ar fi dat, de exemplu, un vot principal pe dreapta.

Dar poate dreapta este mai fărâmiţată, de exemplu, ca opţiuni. Şi atunci se uneşte în turul doi. Lucru care, de asemenea, s-ar vedea inclusiv la locale. Rezultatele din locale, să ştiţi, ar fi cu totul si cu totul diferite dacă am avea alegeri în două tururi. Şi ar fi şi mult mai reprezentative.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor