În companii de stat nu vor mai fi salarii mai mari decât ale secretarilor de stat
alte articole
Şefii din companiile de stat nu vor mai putea avea salarii mai mari decât cele ale secretarilor de stat, au explicat surse guvernamentale, precizând că măsura se va aplica pentru toate companiile care au capital integral sau majoritar de stat.
Executivul a discutat în primă lectură proiectul de lege privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din cadrul unor operatori economici. “În şedinţa de astăzi s-a discutat proiectul în primă lectură. Se pleacă de la principiul că trebuie rezolvată problema cu salariile foarte mari pe care le au, în mod nejustificat, adjuncţii şi consilierii din companiile de stat”, au explicat sursele noastre.
Potrivit acestora, în timp ce pentru directorii de companii se aplică legea prin care salariul acestora nu poate fi mai mare decât al secretarilor de stat, adjuncţii au salarii de cinci – şase ori mai mari, iar această situaţie trebuie îndreptată. Discuţiile vor fi reluate în şeidnţa de guvern de săptămâna viitoare.