În capitala R. Moldova a început, luni, Festivalul Tricolorului
alte articole
La Chişinău a început, luni, Festivalul Tricolorului, manifestare care va ţine trei zile.
Evenimentul a debutat cu împărţirea în centrul capitalei a câtorva mii de panglici tricolore.
Potrivit organizatorilor de la Union Media Grup, panglica tricolor albastru-galben-roşu este o replică la panglica Sfântului Gheorghe negru-oranj, distribuită în Chişinău de membrii comunităţilor ruse, în preajma zilei de 9 mai.
Gestul a fost apreciat de trecători, care şi-au legat panglicile împărţite de voluntari, la mâini, la genţi şi la maşini.
Evenimentul a fost organizat de un portal de ştiri din Republica Moldova, în parteneriat cu mai multe mijloace de informare în masă, în pregătirea Zilei Europei.
Festivalul Tricolorului va continua marţi cu un turneu de ciclism şi miercuri, cu un târg al meşeterilor populari şi un concert al interpreţilor autohtoni de folclor.