Un grup de profesori găgăuzi vor urma cursuri de perfecţionare la Galaţi
Potrivit site-ului Comitetului executiv de la Comrat, în perioada 6-13 mai, un grup de 30 de profesori de limba română din UTA Găgăuz-Yeri vor urma un curs de perfecţionare la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi. Iar în perioada 14-19 mai vor urma asemenea cursuri de perfecţionare un alt grup de 30 de profesori găgăuzi de limba română.
Sursa citată a mai precizat că instruirea profesorilor găgăuzi va fi organizată cu sprijinul financiar al Universităţii din Galaţi, iar partea română îşi va asuma cheltuielile de hrană şi cazare, în timp ce autoritatea locală va acoperi doar cheltuielile de transport.
Organizarea cursurilor de instruire pentru profesorii găgăuzi s-a convenit, în cadrul unei întrevederi a autorităţilor locale cu rectorul Universităţii ”Dunărea de Jos”, Iulian Gabriel Bârsan, care s-a aflat în aprilie într-o vizită la Comrat. Tot atunci, a fost discutată şi posibilitatea acordării absolvenţilor din UTA Găgăuz-Yeri a unor burse de studii la Universitatea ”Dunărea de Jos”, în special la Facultatea de Filologie, specializarea română-engleză.
Întru susţinerea profesorilor şi elevilor găgăuzi, başcanul Mihail Formuzal a precizat în cadrul şedinţei executivului local: ”Mulţi în Republica Moldova doresc să-i prezinte pe găgăuzi ca nişte oameni, care nu vor să înveţe limba română. Nu este adevărat - vrem să cunoaştem limba de stat şi depunem eforturi, pentru ca elevii noştri să demonstreze cele mai bune rezultate”.
Precizăm că în institutiile de învăţământ din UTA Găgăuz-Yeri activează 200 de profesori de limba română, dintre care 116 profesori au urmat anul trecut cursuri speciale de calificare la instituţiile specializate din Comrat şi Chişinău.