În acest moment nu este oportună depunerea unei moţiuni de cenzură, spune Vasile Blaga

Preşedintele Senatului României, Vasile Blaga. (Andrei Popescu/Epoch Times România)
Epoch Times România
28.05.2012

Preşedintele Senatului, democrat-liberalul Vasile Blaga, a declarat luni, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al PDL, că în acest moment nu este oportună depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Ponta.

"De trei săptămâni, prin toate acţiunile domniei sale, toate declaraţiile domnului prim-ministru Victor Ponta destabilizează economia României şi aduce grave prejudicii democraţiei din ţară. (...) Cu toate acestea, PDL nu trebuie să contribuie la destabilizarea României acum. O face în fiecare zi domnul Ponta. Nu cred că este oportună acum depunerea moţiunii de cenzură", a susţinut Vasile Blaga.

Preşedintele Senatului spune că Victor Ponta "atacă instituţii fundamentale ale statului care nu îi sunt obediente", fie că este vorba de Curtea Constituţională sau de Avocatul Poporului.

"Pe de altă parte, nu a luat nicio măsură ca să fie retrasă adresa trimisă de fostul inspector general al ISC (Inspectoratul de Stat în Construcţii - n.r.). Şi asta, degeaba se supără domnia sa, nu face decât să accentueze teza premeditării. (...) În acelaşi timp, atacă fără precedent candidaţii noştri din teritorii. Uitaţi expresiile, jignirile aduse domnului Flutur, domnului Ştefan", a mai declarat Vasile Blaga.

La rândul său, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a afirmat că poate fi luată în calcul depunerea unei moţiuni de cenzură "numai dacă există posibilitatea unei majorităţi care să pice Guvernul".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor