Imigranţi români, reţinuţi în timp ce încercau să treacă ilegal din Mexic în SUA
Poliţia de frontieră din sectorul Yuma, în statul american Arizona, la graniţa dintre Mexic şi SUA, a observat o creştere recentă a numărului de imigranţi ilegali reţinuţi care provin din România, India şi diferite ţări din America Centrală şi de Sud, a informat joi publicaţia Yuma Sun.
'Am observat o creştere a arestărilor de imigranţi ilegali care provin din alte ţări decât Mexic. Multă lume are concepţia greşită că toţi cei pe care îi arestăm sunt cetăţeni mexicani', a declarat agentul Douglas Choi, din cadrul poliţiei de frontieră din sectorul Yuma.
Cea mai recentă operaţiune de arestare de imigranţi ilegali care proveneau din alte ţări decât Mexic a avut loc la 16 aprilie, când au fost arestaţi cinci români, un indian, doi brazilieni şi patru guatemalezi.
Nu se ştie pentru moment de ce aleg imigranţii din Europa şi Asia acest loc pentru a intra în SUA, notează Yuma Sun. 'Orice am spune în acest moment ar fi pure speculaţii', a afirmat Choi.
El a precizat că, în general, indienii şi românii nu sunt implicaţi în contrabandă când intră în SUA. 'Vin, practic, cu mâinile goale. Nu au la ei niciun act de identificare sau vreun alt document. Nici măcar nu încearcă să se ascundă. Aşteaptă, într-un fel, să fie reţinuţi, un lucru cam ciudat', a adăugat agentul.
În opinia sa, este posibil ca ei să-şi dorească să fie prinşi deoarece încearcă să obţină azil.
Nu există statistici recente privind numărul exact de imigranţi ilegali proveniţi din alte ţări decât Mexic care încearcă să intre în SUA prin sectorul Yuma, însă acest număr a crescut treptat în ultimele luni, a mai precizat el.
'A fost un ritm stabil. Nu vin sute odată', a subliniat agentul.