Igor Dodon: Partidul Socialiştilor nu va vota pentru Guvernul condus de Iurie Leancă

Partidul Socialiştilor nu va vota pentru un Guvern condus de Iurie Leancă. Despre aceasta a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul PSRM, Igor Dodon. El a făcut un apel către liderii partidelor parlamentare "de a adopta o decizie comună, responsabilă, transparentă şi pe înţelesul societăţii în vederea creării unui Guvern tehnocrat”
Epoch Times România
27.05.2013

Partidul Socialiştilor nu va vota pentru un Guvern condus de Iurie Leancă. Despre aceasta a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul PSRM, Igor Dodon. El a făcut un apel către liderii partidelor parlamentare "de a adopta o decizie comună, responsabilă, transparentă şi pe înţelesul societăţii în vederea creării unui Guvern tehnocrat", relatează ”Infotag”.

"Ne adresăm, în mod special, Partidului Comuniştilor cu îndemnul de a susţine această iniţiativă în calitate de unică alternativă a Alianţei antipopulare. Partidele de stânga şi centru-stânga de orientare socială vor trebui să-şi asume responsabilitatea pentru ignorarea ideii de a forma un Guvern tehnocrat. Dacă va fi creată o nouă Alianţă, acest lucru se va întâmpla, inclusiv, din cauza celor care au ignorat îndemnul nostru", a spus Dodon.

Potrivit lui, "părtaşii politicilor sociale sunt obligaţi să-şi unifice eforturile şi să îndeplinească trei condiţii pentru depăşirea crizei: să formeze un Guvern tehnocrat cu persoane din afara partidelor politice, care să includă profesionişti şi să fie condus de un prim-ministru independent de sfera politică, de asemenea, de a muta accentele de la problemele politicii externe pe asigurarea integrităţii politice interne şi consolidării sociale, de a concentra atenţia asupra problemelor cu caracter economic şi social".

"În cazul în care, forţele politice vor insista pe reanimarea, cu orice preţ, a Guvernului-clonă format în baza aceloraşi principii, soarta AIE-2 o vor cunoaşte toţi participanţii viitoarei Alianţe, dar şi cei care vor permite să se întâmple acest lucru", a spus Dodon.

Reprezentanţii partidelor din cadrul fostei Alianţe pentru Integrare Europeană - 2 poartă negocieri pentru formarea noii coaliţii de guvernare. Noul Cabinet de miniştri în frunte cu Iurie Leancă trebuie să fie propus Parlamentului spre aprobare pe 30 mai curent.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor