Igor Dodon-candidatul PSRM la prezidenţiale. Alaiba: Un trădător care a vândut interesele ţării şi demnitatea concetăţenilor
alte articole
Reprezentanţii PSRM au depus, miercuri, 9 septembrie, la Comisia Electorală Centrală cererea privind înregistrarea grupului de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea susţinerii lui Dodon Igor la funcţia de şef de stat.
„Am decis să candidez pentru al doilea mandat de președinte, fiindcă m-am convins de susținerea cetățenilor și de dorința lor să-mi continui activitatea la Președinție și să duc cu bine până la sfârșit agenda mea politică”, a menţionat preşedintele Dodon, notând că R.Moldova nu-şi mai poate permite experimente, „cu politicieni iresponsabili fără viziune clară, proiect şi experiență, care au cetățenia altui stat și care s-au transformat în marionete dirijate din exterior”.
Dar potrivit deputatului PAS Dumitru Alaiba, R. Moldova are nevoie de altceva, s-a văzut ce poate Dodon, au fost o veşnicie aceşti patru ani: „Nu vreau să mai rabd alţi patru.”
În opinia parlamentarului, expusă pe contul său de Facebook, Igor Dodon este: „un impostor devenit întâmplător preşedinte, graţie lui Plahotniuc. Un hoţ ordinar care şi-a băgat toată familia în scheme - chiar şi pe propria mamă. O persoană care în 23 de ani de experienţă a muncit doar la stat şi a făcut averi de milioane, pe care nu le poate nicicum explica.
Un trântor care nu a făcut NIMIC util ţării cât a fost în funcţie publică. Un needucat şi bădăran care a insultat prea mulţi din oamenii noştri. Un trădător care a cedat, vândut şi a trădat interesele ţării şi demnitatea concetăţenilor săi. Un admirator al dictatorilor din regiune care ne-a făcut complici la tortură.
Un personaj care nu poate vorbi normal nici o limbă. Cineva care a mâncat din „kulioacele” (pungile n.r.) lui Plahotniuc, iar când a rămas singur la butoane, a împins ţara în pandemie şi criză economică, după asta a plecat la sanatoriu. Numiţi-mă elitist, dar eu cred că un preşedinte trebuie să fie ceva mai luminos şi ceva mai demn.”
Dumitru Alaiba a ţinut să sublinieze că Dodon va avea o campanie bazată pe minciună, scheme, fraude şi falsificări şi mulţi bani murdari. „Şi ştiţi ceva? Nici el nu crede că poate câştiga. Dar crede că poate fura destul. Asta va încerca să facă. Timpul hoţilor trece. E vremea oamenilor buni.”
Perioada de depunere a cererilor în vederea înregistrării grupurilor de iniţiativă pentru susţinerea candidaţilor la funcţia de preşedinte al R. Moldova se va încheia la 11 septembrie. Grupurile de iniţiativă trebuie să colecteze între 15 şi 25 de mii de semnături în favoarea candidaţilor pentru a fi înregistraţi la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie.