Horia Tecău şi Julien Rojer, sfertfinalişti la Roland Garros

Perechea româno-olandeză a acces în sferturile competiţiei franceze după victoria cu 6-3, 7-6(7) înregistrată în faţa fraţilor Bob şi Mike Bryan (Statele Unite).
Perechea româno-olandeză Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer. (Horia Tecău/facebook)
Marius Drăgoi
02.06.2019

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au atins din nou sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ediţia din 2015, graţie victoriei înregistrate cu scorul de 6-3, 7-6(7) în faţa tenismenilor americani Bob şi Mike Bryan. Partida disputată sâmbătă s-a terminat după o oră şi 28 de minute de joc efectiv.

În urma acestui rezultat, palmaresul direct dintre cei patru iubitori ai sportului alb este în continuare favorabil americanilor cu 6-5.

Perechea româno-olandeză, care trecuse în turul anterior de sportivii Ricardas Berankis (Lituania)/Yoshihito Nishioka (Japonia) cu 6-3, 6-3, şi-au asigurat deocamdată un premiu financiar în valoare de 79.500 euro şi 360 de puncte ATP la dublu.

Viitorii lor adversari vor fi argentinienii Guido Pella (96) / Diego Schwartzman (71).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor