Simona Halep, evoluţie excepţională în lupta pentru optimile de finală la Roland Garros (video)
alte articole
Simona Halep (27 ani, 3 WTA) a fost din nou magnifică pe zgura din capitala Franţei, acolo unde a avut-o ca adversară în lupta pentru calificarea în optimile de finală din cadrul turneului de Mare Şlem - Roland Garros, pe tenismana din Ucraina, Lesia Turenko (27 ani, 27 WTA).
Fosta lideră mondială a obţinut victoria după doar 58 de minute de joc efectiv, scor final 6-2, 6-1. Constănţeaca a dominat-o clar pe oponenta sa, nu i-a dat nici o şansă, câştigând partida într-o manieră entuziasmantă.
"A fost un meci dificil, chiar dacă scorul nu arată asta. A trebuit să fiu foarte concentrată, să fiu puternică pe picioare. Mă bucur că sunt din nou în optimi. Mereu am în minte imaginea când am ridicat trofeul câştigătoarei pe acest teren", a declarat Simona pentru Eurosport în interviul de la sfârşitul duelului.
Sportiva de la malul Mării Negre o va înfrunta în turul următor pe învingătoarea dintre sportivele Monica Puig (Puerto Rico), campioana olimpică en titre, şi poloneza Iga Swiatek (Polonia).
Ea şi-a asigurat în urma acestui succes un cec în valoare de 243.000 de euro, respectiv 240 de puncte WTA.