Hollande va decide în curând soarta navelor ruseşti Mistral

Preşedintele francez Francois Hollande a declarat că va decide în săptămânile ce urmează dacă va renunţa sau nu la un contract dificil pentru furnizarea a doua nave de luptă către Rusia.
Preşedintele francez Francois Hollande (Alexander Vilf / Host Photo Agency via Getty Images)
Andrei Popescu
28.07.2015

Preşedintele francez Francois Hollande a declarat că va decide în săptămânile ce urmează dacă va renunţa sau nu la un contract dificil pentru furnizarea a două nave de luptă către Rusia, conform RFE/RL.

Soarta celor două portelicoptere Mistral a afectat relaţiile dintre Franţa şi Rusia după ce Parisul a suspendat un contract în valoare de 1,2 miliarde de euro în urmă cu un an, în condiţiile în care Occidentul a sancţionat Moscova pentru anexarea peninsulei Crimeea şi susţinerea separatiştilor din estul Ucrainei.

“Avem obligaţii contractuale. Ne aflăm în discuţii”, a declarat luni Hollande, adăugând că va lua o decizie în privinţa contractului în următoarele săptămâni.

Prima navă trebuia să fie livrată în 2014 şi a doua în acest an.

Preşedintele rus Vladimir Putin a minimalizat importanţa acordului semnat în 2011 şi a susţinut că Rusia a făcut comanda în principal pentru a ajuta şantierul naval francez.

Totuşi, Kremlinul a declarat că Moscova îşi doreşte banii înapoi, dacă nu va primi navele.

Conform ziarului Kommersant, Franţa s-a oferit să rezilieze contractul pentru navele Mistral şi să plătească înapoi Moscovei suma de 785 milioane de euro, cu condiţia ca Parisul să poată vinde navele altor state interesate.

Tensiunile dintre Rusia şi Occident s-au amplificat şi mai mult după ce liderul rus Vladimir Putin a anunţat, luna trecută, că va extinde arsenalul nuclear rusesc cu 40 de rachete balistice intercontinentale noi, ca răspuns la planurile Pentagonului de a staţiona echipament militar greu în estul Europei.

Conform datelor ONU, conflictul din estul Ucrainei a produs până acum peste 6.500 de morţi.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor