Hochei: Steaua cere excluderea jucătorului Adorjan din viaţa sportivă după incidentele de la Braşov
alte articole
Conducerile Clubului Sportiv al Armatei Steaua şi secţiei de hochei pe gheaţă Steaua Rangers cere excluderea din viaţa sportivă a hocheistului Joszef Adorjan, în urma incidentelor petrecute duminică la finalul meciului dintre ACS Corona Fenestela Braşov şi Steaua Rangers (15-0), din cadrul campionatului naţional.
"La finalul meciului, jucătorul echipei gazdă Joszef Adorjan, deplasându-se spre vestiar, l-a întâlnit pe hol pe jucătorul nostru Cătălin Berdilă, cu care avusese o altercaţie în timpul meciului, în prima repriză. Adorjan l-a lovit prin surprindere cu pumnul pe jucătorul nostru, iar în momentul în care acesta a căzut la pământ a năvălit asupra lui lovindu-l cu crosa de joc", se arată în comunicatul Stelei, semnat de preşedintele CSA Steaua, George Boroi, şi de preşedintele secţiei de hochei pe gheaţă, Cristian Cîrlan.
Fiind o agresiune petrecută în afara terenului de joc şi a timpului regulamentar de joc, Cîrlan a recomandat antrenorului Victor Corduban anunţarea organelor de ordine la 112 pentru constatarea faptelor. "Antrenorul nu a mai putut fi contactat o perioadă, iar când s-a reuşit a apucat doar să spună că nu a putut anunţa poliţia deoarece este înconjurat şi intimidat de către întreaga conducere a echipei braşovene şi de o persoană care s-a recomandat a fi viceprimarul oraşului Braşov. Cîrlan l-a informat imediat despre situaţie pe comandantul CSA Steaua şi apoi a anunţat personal poliţia prin apel la 112 Bucureşti, de unde a fost transferat la Braşov", se mai arată în protestul clubului Steaua.
Berdilă depus o plângere la secţia 3 Poliţie din Braşov şi se va prezenta la Institutul de Medicină Legală Bucureşti pentru constatarea leziunilor.
Conducerea CSA Steaua cere "excluderea pe viaţă a jucătorului Joszef Adorjan din activitatea sportivă, cu atât mai mult cu cât acesta are antecedente agravante privind actele de violenţă şi a primit deja un ultim avertisment din partea federaţiei pentru situaţia de anul trecut, când l-a bătut pe managerul de echipament al lotului naţional de hochei pe gheaţă.
Cerem, de asemenea, sancţionarea clubului gazdă, atât pentru neasigurarea securităţii echipei noastre la vestiare, cât şi pentru atitudinea ostilă şi intimidările la care conducerea acestuia a recurs asupra antrenorului Victor Corduban, în încercarea de a acoperi situaţia gravă şi a-l împiedica să anunţe organele de ordine". De asemenea, Steaua cere şi sancţionarea arbitrilor de la ultimele două meciuri cu formaţia braşoveană, deoarece "violenţele din afara terenului au fost o rezultantă a ostilităţilor şi provocărilor generate de maniera de arbitraj, atât din meciul de la Bucureşti din 2 martie, condus de centralul Valentin Lascăr, cât şi din meciul de la Braşov din 4 martie, condus de centralul Zsolt Csomortani".
"Steaua a încercat evitarea escaladării unor ostilităţi începute la meciul de la Bucureşti, trimiţând la Braşov o echipă alcătuită din linii de jucători tineri şi juniori, dar durităţile echipei gazdă nu s-au oprit, dimpotrivă, au crescut în intensitate", mai precizează comunicatul.
Steaua doreşte delegarea de arbitri străini la meciurile din semifinalele Campionatului Naţional, după aceste incidente, deoarece "din experienţa unor sezoane anterioare, cât şi în lumina ultimelor întâmplări petrecute la meciurile din acest sezon, echipa noastră are toate motivele să se îndoiască de faptul că va beneficia de arbitraje corecte, nepărtinitoare ale brigăzilor de arbitri autohtoni".