Guvernul Tudose înfrânt (pe moment) în Senat. Supraacciza la carburanţi, eliminată în comisia de resort

La propunerea PNL, Comisia pentru buget a Senatului a votat în favoarea eliminării majorării accizei la carburanţi.
Florin Cîţu(PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
26.09.2017

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat a decis, marţi, la propunerea PNL, eliminarea majorării accizei la carburanţi.

Reamintim că, pe fundalul nevoii crescute de bani la bugetul ce trebuie să suporte majorările de salarii şi pensii, Guvernului a propus majorarea accizelor la carburanţi începând cu 1 septembrie 2017. La scurt timp după ce Executivul a anunţat această măsură, preţul carburanţilor a crescut.

Tot astăzi, comisia a dat raport negativ pentru ordonanţa prin care PSD voia ca plata contribuţiilor pentru contracte part time să fie la nivelul celor pentru contracte full time, anunţă, pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu.

Desigur, lucrurile se pot schimba la votul din plen, PSD având majoritatea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor