Guvernul Ciucă, somat să nu mai crească taxele şi cheltuielile publice în plină criză

Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă

USR solicită Guvernului Ciucă să nu mai crească taxele şi cheltuielile publice în plină criză şi să elimine privilegiile şi pensiile speciale, care au ajuns numai în luna iunie să îi coste pe români 1 miliard de lei.

Potrivit USR, ultimele cifre europene publicate de Eurostat, care plasează România pe locul 2 în Uniunea Europeană la riscul de sărăcie, confirmă încă o dată prăpastia economică spre care se îndreaptă România şi pe care coaliţia PSD-PNL-UDMR nu o mai poate manipula prin fake news şi atacuri la USR.

USR susţine că gestul minim de responsabilitate pe care îl poate face "cel mai stabil, solid şi performant guvern din ultimii destul de mulţi ani", aşa cum l-a caracterizat preşedintele Iohannis, în al 12-lea ceas, după ce a adus România la cel mai mare nivel de îndatorare publică în doar opt luni, este să înceteze să mai sărăcească populaţia şi să nu îi mai suprataxeze pe cei care susţin economia.

"Măsurile luate recent de Guvern, de creştere a taxelor şi impozitelor, în special pe muncă, vor mări şi mai mult riscul de sărăcie, în condiţiile în care costul vieţii a crescut, iar ratele bancare s-au dublat într-un an. Aceste măsuri pur şi simplu descurajează munca şi arată că guvernanţii îi consideră hoţi pe oamenii care vor să muncească", a declarat Anca Dragu, senator USR şi fost ministru al Finanţelor.

USR a acuzat că, printre aceste măsuri se numără şi supraimpozitarea joburilor part-time, prin care Guvernul Ciucă loveşte în români. Efectul nociv al măsurii s-a văzut imediat: în ultimele 3 zile au fost închise 44.515 de contracte part-time.

"Riscul de sărăcie va creşte, pentru că Guvernul nu încurajează munca, chiar o descurajează şi îi aruncă pe oameni în sărăcie şi dependenţa de ajutoarele de la stat. Este o metodă simplă pe care guvernele PSD - PNL o aplică de peste 30 de ani, pentru a-i ţine pe oameni captivi. Este un joc politic cinic al vechilor partide politice", a mai susţine Anca Dragu.

"Nu numai că sărăceşte România, dar actualul Guvern pierde şi bani europeni din cauza incompetenţei sale. Ultimul exemplu: 2,6 miliarde de euro, o sumă vitală pentru investiţii şi stabilizarea financiară a României, nu au mai intrat în economia ţării în luna iulie, aşa cum era programat, pentru că Ciucă şi Ciolacu nu au fost în stare să pună la punct un sistem informatic pentru a urmări, transparent, unde merg banii din PNRR", a transmis USR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne