Guvernul a aprobat ratificarea Acordului de Asociere la Programul European Orizont 2020

Moldova adera la U.E. (Epoch Times Romania)
Ana Chitoroagă
03.07.2014

Cabinetul de miniştri a aprobat joi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană cu privire la participarea R. Moldova în cadrul Programului-cadru pentru cercetare şi inovare (2014-2020) – Orizont 2020 (H2020).

Documentul a fost semnat la 1 iulie, concomitent cu statele din Balcanii de Vest: Macedonia, Muntenegru, Serbia, Albania şi Bosnia şi Herţegovina.

Astfel, urmare a semnării în data de 27 iunie a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, H2020 devine primul program comunitar la care se asociază Republica Moldova, care devine primul stat din cadrul Parteneriatului Estic ce va deţine acest statut.

De asemenea, din document rezultă că ţările asociate dispun de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca ţările membre ale UE, având acces la toate instrumentele de finanţare şi formatele instituţionale H2020. Acest fapt va permite o integrare plenară în spaţiul european de cercetare.

Reprezentanţii Republicii Moldova vor putea participa, împreună cu delegaţiile ţărilor membre şi ale altor state asociate, în procesul de identificare a priorităţilor Uniunii Europene în domeniile ştiinţific şi tehnologic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor