Vlad Filat: „Mă simt mândru de ţara mea”
Ziua în care a fost ratificat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană este una istorică. Declaraţia a fost făcută miercuri de liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Vlad Filat după ratificarea în Parlament a Acordului de Asociere.
Şedinţa Parlamentului la care a fost ratificat Acordul de Asociere a putut fi urmărită de mii de oameni care au venit în faţa clădirii Legislativului pentru a susţine parcursul european al ţării noastre. După ratificare, în faţa mulţimii au ieşit liderii coaliţiei de guvernare şi deputaţi.
Vlad Filat a adus mulţumiri tuturor celor care au depus eforturi pentru că Acordul să fie negociat, semnat şi ratificat. "Mă simt mândru de ţara mea. În această zi importantă vreau să aduc mulţumiri înaintaşilor noştri, deputaţilor din primul Parlament care au avut înţelepciune, viziune şi curaj să voteze legile fundamentale ce au stat la baza statului nostru, Republica Moldova". Filat a afirmat că avem o cale lungă de parcurs în continuare şi a îndemnat cetăţenii la unitate.
Ion Hadîrcă, lider al Partidului Liberal Reformator, a afirmat că Parlamentul şi-a onorat o misiune istorică. "Vom trăi de acum în colo într-o altă calitate, mai descătuşaţi, mai liberi, cu mai multă siguranţă în viitor", a specificat Hadîrcă.
Liderul Partidului Democrat Marian Lupu a accentuat că această zi va schimba viitorul ţării şi determină responsabilizarea clasei politice şi a societăţii civile. "Ne aşteaptă o muncă mare. Acest Acord nu ne aduce de la sine ce ne dorim, ci ne aduce multe oportunităţi şi o să depindă de noi cum le folosim şi cum profităm de aceste posibilităţi", a comunicat Lupu.
Parlamentul de la Chişinău a ratificat miercuri Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.