Grupul de lucru privind modificarea legii electorale va avea un preşedinte PDL

Epoch Times România
27.03.2012

Liderii grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor s-au reunit marţi pentru a stabili principiile pe baza cărora va fi constituit grupul de lucru privind modificarea legii electorale, hotărându-se ca preşedintele să fie de la PDL, iar vicepreşedintele de la PSD.

Potrivit liderului grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, din acest grup de lucru vor face parte şase parlamentari ai Puterii, şase ai Opoziţiei şi un reprezentant al grupului minorităţilor naţionale altele decât UDMR.

"Din această comisie vor face parte şase membri de la Putere şi şase de la Opoziţie, plus minorităţile. Urmează azi (marţi -n.r.) să nominalizăm persoanele. O să nominalizăm fiecare grup, până la ora 15,00, persoanele. Deocamdată am discutat principiile pe baza cărora se va constitui grupul de lucru. Preşedintele comisiei va fi din partea PDL-ului, iar vicepreşedintele de la PSD", a spus Duşa.

Liderul grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat, la rândul său, că această comisie, care va fi constituită prin hotărâre comună a celor două Camere ale Parlamentului, va analiza toate proiectele referitoare la legea electorală depuse în Legislativ.

"Liderii grupurilor parlamentare s-au întâlnit, la solicitarea grupurilor PDL şi USL, şi am hotărât constituirea unei comisii formate din reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare şi ai minorităţilor, care să analizeze actualele legi electorale depuse în Parlament şi, în final, într-un termen foarte scurt, să vedem care dintre aceste legi pot fi acceptate sau care ar trebui modificate, astfel încât să existe aproape un consens între grupurile parlamentare. (...) Sunt mai multe legi depuse în Parlament, sunt mai multe propuneri şi idei şi, în funcţie şi de ce s-a întâmplat în aceşti patru ani în Parlament, vom găsi o soluţie comună care să fie acceptată de toată lumea, fiindcă altfel nu poate funcţiona această comisie. (...) Urmează ca fiecare grup să îşi desemneze reprezentanţii, să se intre în activitate", a explicat Toader.

Înainte de începerea şedinţei liderilor grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor, liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Puiu Haşotti, a precizat că nu este vorba de o "comisie", ci de un "grup de lucru", adăugând că îşi doreşte ca deciziile finale să fie luate cu o majoritate de două treimi.

"Nu este o comisie, este un grup de lucru. Va porni de la nenumăratele iniţiative legislative ale parlamentarilor, care ar urma să modifice legea electorală şi pornind de la aceste propuneri, inclusiv de la cea a USL, vom începe negocierile. Eu sper să se degaje cel puţin o majoritate de două treimi atunci când se va lua decizia finală, pentru că un lucru îl ştiu cu certitudine - actuala lege electorală trebuie să fie modificată", a afirmat Haşotti.

Întrebat dacă sunt suficiente trei luni pentru modificarea legii electorale, Puiu Haşotti a replicat că da, dacă este o înţelegere politică care se bazează pe încredere şi toţi cei implicaţi vor înţelege necesitatea modificării legii electorale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor