Grindeanu NU l-a informat pe Nicuşor Dan despre moţiunea cu AUR înainte de discuţiile de la Cotroceni. Cum a aflat preşedintele?

Nicuşor Dan, Preşedintele României (Epoch Times Romania)
Loredana Diacu
27.04.2026
Nicuşor Dan, Preşedintele României (Epoch Times Romania)
Loredana Diacu
27.04.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a fost informat despre depunerea moţiunii de cenzură printr-un bileţel primit în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni, desfăşurate luni, 27 aprilie, cu liderii partidelor parlamentare pro-europene, scrie Ziare.com

Anunţul privind demersul comun al PSD şi AUR a fost făcut public aproape simultan de Marian Neacşu şi Petrişor Peiu, în cadrul unor declaraţii de presă susţinute la Palatul Parlamentului. În acel moment, nici preşedintele, nici participanţii la discuţii nu aveau acces la telefoanele mobile, deoarece se aflau deja în sala de consultări.

În acest context, Nicuşor Dan ar fi aflat despre iniţiativă în mod discret, după ce una dintre consilierele sale i-a înmânat un bileţel în timpul întâlnirii.

La Cotroceni avea loc întrevederea dintre preşedinte şi liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale. Tema discuţiilor a vizat implementarea programelor pentru România, inclusiv mecanismul SAFE şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos