Grevă la CFR: O zi de întârziere a salariilor, picătura care a umplut paharul
alte articole
Impiegaţii de mişcare au refuzat să înceapă lucrul miercuri dimineaţă din cauză că marţi nu şi-au primit salariile şi, chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, "acest lucru a fost cireaşa de pe tort", a declarat miercuri preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu.
Iulian Măntescu a precizat că impiegaţii de mişcare ar fi trebuit să-şi primească salariile marţi, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Colegii de la CFR Marfă au primit salariile integral, iar angajaţii de la CFR Călători - doar 50% din cât li s-ar fi cuvenit.
"Chiar dacă e vorba doar de o zi de întârziere, acest lucru a fost cireaşa de pe tort. Sunt multe alte nemulţumiri şi amintesc doar de faptul că s-a tot vorbit de reîntregirea salariilor bugetarilor şi s-au recuperat sume, iar lucrătorilor CFR, deşi li s-au redus veniturile cu vreo 30 la sută, nu au primit nimic înapoi", a declarat Măntescu.
Liderul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă a mai afirmat că a fost un protest spontan şi că anca nu ştie în câte judeţe din ţară au refuzat să înceapă programul de muncă lucrătorii de la CFR Infrastructură.