Gorghiu: "Nu există niciun fel de relaţie între PNL şi USR"
alte articole
Nu există niciun fel de relaţie între PNL şi USR, deşi ambele partide susţin acelaşi premier, a reiterat miercuri, într-un interviu acordat Adevărul Live, preşedintele liberalilor, Alina Gorghiu.
"Nu există niciun fel de relaţie (între PNL şi USR n.r.). Vorbim despre un partid înfiinţat de şase luni de zile. Vorbim de o structură care a impulsionat nevoia de reformă în viaţa politică, dar este un partid care trebuie să confirme. Nu ştiu care va fi parcursul lui în Parlament, îmi doresc să intre în Parlament pentru că reprezintă un anumit electorat care nu se mai regăseşte, probabil, în partidele tradiţionale. Nu am vorbit nici noi, nici ei, despre o alianţă politică la nivelul Parlamentului, nici pre-electorală, nici post-electorală. Punctul care ne uneşte este propunerea de prim-ministru. Vom vedea după alegeri la ce formulă de discuţii se va ajunge după alegeri. Îmi doresc un Cabinet condus de Dacian Cioloş cu susţinerea parlamentară a unui spectru cât mai larg.", a declarat Gorghiu.
Cât despre alianţe cu alte partide, Gorghiu a infirmat categoric scenariul unui guvern PNL şi PSD şi a opinat că PMP-ul nu va intra în Parlament. Chiar dacă va intra, Băsescu "este o variantă de nefrecventat de PNL”, a adăugat preşedintele liberalilor.