Gimnastică: Românii, în 8 finale din 12 la Europene

(Ian MacNicol / Getty Images)
Bogdan Costea
18.04.2013

Gimnasta Larisa Iordache s-a calificat, joi, în finale la sol, sărituri şi bârnă, plus individual-compus, iar Diana Bulimar în cele de la sol, bârnă şi individual-compus, la Campionatele Europene individuale de la Moscova. Notele obţinute de sportivele tricolore în calificările de joi sunt următoarele:

sărituri Larisa Iordache 14.766, Diana Bulimar 14.833 (a efectuat o singură săritură şi nu poate concura în finală);

sol: Larisa Iordache 14.400, Diana Bulimar 14.233;

bârnă: Larisa Iordache 15.066, Diana Bulimar 14.366;

paralele: Larisa Iordache 12.966, Diana Bulimar 12.700.

La individual-compus, Larisa Iordache s-a clasat pe primul loc, cu un total de 57.198 puncte, iar Diana Bulimar a ocupat locul doi din calificări, cu 56.132 puncte.

La masculin, după calificările de miercuri, au obţinut calificări în finale trei gimnaşti români: Flavius Koczi la sol şi sărituri, Andrei Muntean la paralele şi Cristian Băţagă la individual-compus.

Notele obţinute de gimnaştii români în calificări sunt:

sol:Flavius Koczi 15.300 (locul 5, finală), Vlad Cotuna 14.950, Cristian Băţagă 14.600

cal cu mânere:Flavius Koczi 14.233, Cristian Băţagă 13.933, Andrei Ursache 13.166;

inele:Cristian Băţagă 14.166, Andrei Vasile Muntean 14.100;

sărituri:Marius Berbecar 14.549 (locul 10, prima rezervă pentru finală), Flavius Koczi 15.054 (locul 3, finală), Cristian Băţagă 14.166;

paralele:Vlad Cotuna 14.300, Marius Berbecar 14.900 (locul 9, prima rezervă pentru finală), Cristian Băţagă 14.133, Andrei Vasile Muntean 15.666 (locul 2, finală);

bară fixă:Vlad Cotuna 14.266, Cristian Băţagă 12.733.

Gimnastul Cristian Băţagă a fost singurul din delegaţia tricoloră care a concurat la toate cele şase aparate, obţinând un total de 83,731 puncte, cu care s-a clasat pe locul 12 şi s-a calificat în finala de vineri la individual-compus.

Vineri sunt programate finalele la individual-compus (feminin şi masculin), iar sâmbătă şi duminică, finalele pe aparate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor