Gimnastică: Campionatele Europene de la Moscova - Mustafina şi Iordache, favorite la titlul de campioană absolută
Alia Mustafina, de patru ori medaliată la Jocurile Olimpice de la Londra, este aşteptată ca o eroină la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Moscova, unde rusoaica ar putea, în sfârşit, să cucerească titlul continental, pe care l-a ratat în 2011 din cauza unei accidentări, principala ei adversară pentru titlul de campioană absolută fiind românca Larisa Iordache, scrie AFP într-un comentariu.
Acum doi ani, aurul în concursul general părea că-i va reveni Mustafinei, însă o aterizare la o săritură "Amânar" (după numele gimnastei românce Simona Amânar, prima executantă a acestei sărituri - n.r.), cea mai dificilă din concursul feminin, a trimis-o la spital, cu o ruptură a ligamentului încrucişat de la genunchiul stâng.
Rusoaica în vârstă de 18 ani a revenit însă la vârf, la JO de la Londra. Cu aur la paralele, argint pe echipe şi medalii de bronz la individual compus şi sol, Mustafina a fost cea mai prolifică dintre toate gimnastele.
Rusia îşi pune din nou speranţa în ea la Campionatele pe care le organizează la Moscova, mai ales că Viktoria Komova, vicecampioană olimpică la individual compus şi deţinătoare a titlului european la paralele, nu va participa la competiţie, aflându-se în tratament pentru spate.
Românca Larisa Iordache, care a strălucit la ultimul Campionat European de la Bruxelles, din luna mai a anului trecut, pare singura capabilă să se bată pentru titlul suprem.
Lupta va fi mult mai deschisă la masculin, cu atât mai mult cu cât germanul Marcel Nguyen, vicecampion olimpic, mult prea epuizat, a decis să se concentreze pe cucerirea unui al treilea titlu consecutiv la paralele, în timp ce compatriotul său Philip Boy, deţinătorul titlului, şi-a încheiat cariera.
Ca şi Boy, numeroşi alţi "tenori" ai gimnasticii şi-au făcut reverenţa după Londra, excepţie făcând ungurul Krisztian Berki, singurul medaliat cu aur olimpic la JO-2012, în afara rusoaicei Mustafina, care va continua lupta pentru un titlu.
La fel ca Berki şi Nguyen, alţi patru campioni europeni pe aparate în 2012, grecul Eleftherios Kosmidis (sol), ruşii Emin Garibov (bară fixă) şi Aleksandr Balandin (inele) şi românul Flavius Koczi (sărituri), vor încerca să-şi apere titlul, în timp ce românca Larisa Iordache va fi singura care va putea dubla aurul (la sol).
Iată programul Europenelor de la Moscova:
Miercuri 17 aprilie: calificări masculin
Joi 18 aprilie: calificări feminin
Vineri 19 aprilie: concursul individual compus masculin şi feminin
Sâmbătă 20 aprilie: finale pe aparate (masculin: sol, cal şi inele; feminin: sărituri şi paralele)
Duminică 21 aprilie: finale pe aparate (masculin: sărituri, paralele şi bară fixă; feminin: bârnă şi sol)