Gimnastică-Euro-2012: România, aur şi argint la bârnă: Cătălina Ponor, campioană, Iordache - vice
alte articole
Cătălina Ponor, la al 4-lea titlu european, şi Larisa Iordache, medaliată cu argint, au reuşit dubla la bârnă la Campionatele europene de gimnastică de la Bruxelles, cele două reprezentante ale României survolând "Puntea suspinelor" cu o graţie şi o determinare inegalabile.
Într-o finală în care doar 3 concurente au reuşit să stea întregul exerciţiu pe aparat, Cătălina Ponor, care a închis întrecerea, a reamintit timpurile de glorie de la Atena-2004, când a fost triplă campioană olimpică, obţinând 15,200 puncte, cu un exerciţiu de dificultate 6,4. Cu aceeaşi dificultate a debutat concursul la bârnă Larisa Iordache, obţinând 15,133 puncte, meritul ei fiind că a ridicat ştacheta atât de sus încât aproape toate celelalte sportive prezente în finală au ratat, riscând.
De altfel, singura care a mai stat pe bârnă a luat medalia de bronz - britanica Hannah Whelan, la mare distanţă totuşi de românce - 14,333.