Gimnastică aerobică: România participă cu cinci sportivi la Cupa Suzuki de la Tokyo
alte articole
România participă cu cinci sportivi la ediţia a 23-a a turneului internaţional de gimnastică aerobică Cupa Suzuki de la Tokyo, etapă contând pentru Cupa Mondială.
Delegaţia română este alcătuită din Oana Constantin, Andreea Bogati, Mircea Brânzea, Valentin Mavrodineanu, Mircea Zamfir, antrenoarea Maria Fumea şi arbitra Cristina Spânu.
Gimnaştii români îşi verifică potenţialul înaintea Campionatelor Mondiale de la Sofia, programate între 3 şi 5 iunie.
"Ne interesează ceva mai puţin rezultatele, cât, în mod special, să vedem cum arată exerciţiile în regim de concurs cu miză, în faţa unui juriu de arbitraj internaţional, pentru ca, mai apoi, în timpul rămas până la întrecerile mondiale, să mai putem lucra la cizelarea acestora. Cupa Suzuki reprezintă şi o bună oportunitate de a ne vedea şi o parte dintre adversari, chiar dacă şi ei nu vor da totul, păstrându-se în mare parte pentru Sofia, dar, cu toate acestea, vom putea desluşi unele aspecte şi modul în care vor aborda viitoarele evoluţii mondiale", a declarat Maria Fumea, pe site-ul FRG.
Competiţia, care reuneşte 53 de gimnaşti din 17 ţări, debutează sâmbătă, de la ora locală 10,00, la Metropolitan Gymnasium din Tokyo, gazda Mondialelor de anul trecut.
Sportivii români vor evolua în următoarele probe:
Individual feminin: Oana Constantin;
Individual masculin: Mircea Brânzea, Mircea Zamfir;
Perechi mixte: Andreea Bogati, Valentin Mavrodineanu;
Trio: Mircea Brânzea, Valentin Mavrodineanu, Mircea Zamfir;
Cei mai bună performanţă a gimnaştilor români la Suzuki Cup este un loc 3, obţinut în 1998 în proba de trio masculin (Cristian Moldovan, Dorel Moiş, Claudiu Varlam).