Germania şi Spania sunt favoritele lui Michel Platini

Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Michel Platini. (Daniel Mihailescu / EuroFootball / Getty Images)
Epoch Times România
03.06.2012

Michel Platini, preşedintele UEFA, a declarat, pentru AFP, că are două favorite la EURO 2012, echipele naţionale de fotbal ale Germaniei şi Spaniei.

În cadrul unui interviu acordat AFP, Michel Platini a fost întrebat ce favorite are pentru Euro 2012. "Când vorbesc despre favorite, eu fac mereu o deosebire clară între formaţiile care pot să câştige şi cele care sunt dificil de învins. Deci, pentru mine, Germania şi Spania sunt în prima categorie, iar apoi urmează practic toate celelalte echipe. Spun asta pentru că la EURO 2012 joacă Danemarca, Portugalia, Italia şi Franţa. Să nu uităm Grecia, cea care a câştigat această competiţie în anul 2004", a spus Platini.

O altă întrebare s-a referit la modul în care se explică aceste ierarhizări. "Echipa Spaniei are o mare experienţă de joc, apoi Germania este acum o formaţie tânără şi dornică să obţină rezultate bune. Spania doreşte evident să îşi păstreze titlul european, cu ajutorul unei generaţii formidabile. Vom vedea, cu siguranţă, meciuri extraordinare, cu naţionale care au parcurs etapa preliminariilor fără greşeli", a afirmat preşedintele UEFA.

Michel Platini a comentat în continuare absenţa lui Wayne Rooney, în primele două meciuri ale Angliei, din cauza unei suspendări: "Cred că absenţa lui Wayne Rooney pentru primele două meciuri ale Angliei este cel mai mare handicap, la startul competiţiei, pentru britanici. Wayne Rooney este unul dintre cei mai buni jucători de fotbal din întreaga lume".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor