Georgescu vrea să se "albească". Susţine că nu a făcut apologia legionarilor. Există însă înregistrări care-l contrazic

Călin Georgescu (YouTube Screenshot)
Ana Ion
04.12.2024

Candidatul la preşedinţie Călin Georgescu, invitat la emisiunea lui Marius Tuca, a declarat - răspunzând la o întrebare, că nu a promovat niciodată mişcarea legionară ”şi sunt dovezi în acest sens. Punct”.

De fapt, există dovezi care dovedesc contrariul, scrie Hotnews.

Cu câteva minute înainte de încheierea emisiunii de la ”Gândul”, care a durat o oră şi jumătate, la ultimele două întrebări, Marius Tucă a spus:

-Domnule Georgescu, sunteţi acuzat de promovarea unor idei extremiste, legionare, de extremă dreapta. Sunteţi acuzat chiar de promovarea unor idei fasciste.

(”Hmmm”, a răspuns Georgescu zâmbind) - Este fals, nu am nimic de a face cu aşa ceva. Mai rămâne să mi se spună că am participat la uciderea lui Kennedy.

(intervine Hartmann, al doilea invitat, care se uita pe telefon) - Totuşi aveţi declaraţii, domnule Georgescu.

(Georgescu îl întrerupe) - Vă rog frumos. Să nu-mi fi interpretat în context. Am declarat strict de două persoane. Eu nu am folosit niciun alt cuvânt niciunul… Niciunul.

(intervine Tucă) – Deci nu aveţi simpatii în zona legionară, în ceea ce priveşte… (Tucă îşi stopează întrebarea)

(Georgescu răspunde) - Eu am precizat clar acum două secunde: Nu. Şi sunt dovezi în acest sens. Nu am pronunţat niciodată acest cuvânt (n.r. Legionar, că asta îl întrebase Tucă). Iar din punctul meu de vedere, în nicio declaraţia a mea nu am făcut apologia şi nici nu voi face a unei mişcări extremiste sub nicio formă. Punct.

Însă, în 2020, Călin Georgescu a participat la o emisiune realizată de ”Asociaţia Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei”.

”Această abnegaţie a mişcării legionare, ne-a demonstrat un lucru pe care-l vedem astăzi. Nu a fost suficientă pentru crearea unui stat puternic şi pentru transformarea unei populaţii încă în popor”, a declarat el atunci.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor