Georgescu, retorică acidă în faţa secţiei de poliţie. Fakenews-uri şi afirmaţii pe placul Moscovei

Călin Georgescu, fost candidat la prezidenţiale susţinut pe faţă de Kremlin, a susţinut luni un nou discurs în faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, unde s-a prezentat pentru a semna în cadrul măsurii de control judiciar. În declaraţiile sale, acesta a făcut afirmaţii acide, pe placul Moscovei, la adresa preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi a pledat pentru necesitatea reducerii cheltuielilor României pentru înarmare, în condiţiile în care suntem vecini cu o Rusie care nu face niciun secret din tendinţele sale imperialiste.
De asemenea, el a încercat să instige, susţinând că asigurările de sănătate ale monahilor au fost tăiate, ceea ce este fals.
„O avalanşă pleacă de la un bulgăre de zăpadă. Am auzit că asigurările de sănătate ale monahilor au fost tăiate. Ştiţi, monahii, în Ţara Românească, se roagă zi şi noapte pentru acest popor şi acest guvern păgân îi pune la zid.
Eu cred că viaţa politică în România deja este o minciună, un fariseism şi o trădare. Nu mai trăiţi în minciună! Ei mint, noi ştim că ei mint, iar ei ştiu că noi ştim că ei mint. Personal, refuz categoric să trăiesc în minciună.
Este timpul şi se impune să avem responsabilitatea proprietăţii termenilor. Nu există să asistăm la o reformă structurală. Este un jaf instituţional-fiscal asupra poporului român, adică un jug fanariot.
(…) Să faci o reducere drastică a bugetului militar, dacă el nu este pentru poporul tău. Dacă este pentru străini nu mă interesează”, a declarat Georgescu, citat de Aktual24.ro
CG a mai susţinut, fără să aducă nicio dovadă, de asemenea, că „dosarul anulării alegerilor din România se află pe masa serviciilor secrete americane, cu făptaşii foarte clar definiţi, înalţi oficiali din fostă administraţie Biden, împreună cu uneltele lor de la Bucureşti”.
În final, Georgescu a adăugat: „Şi nu aş vrea să îl uit pe Macron, care mai devreme sau mai târziu va pleca din România cu coada între picioare. Mesajul meu e: fiţi credincioşi, zidurile minciunii vor cădea”.