Georgescu, întrebat din ce trăieşte: "Dumnezeu ne ţine pe toţi"

Călin Georgescu (Matei Udrea / Facebook)
Loredana Diacu
16.03.2026
Călin Georgescu (Matei Udrea / Facebook)
Loredana Diacu
16.03.2026

Călin Georgescu, fostul candidat la prezidenţiale în apărarea căruia a intervenit însuşi serviciul rus de spionaj, a refuzat să răspundă care e sursa veniturilor sale.

„Dumnezeu ne ţine pe toţi. Şi pe mine, dar şi pe dumneavoastră, şi pe cei care pun aceste întrebări, nu de dragul de a avea un răspuns, ci pentru că le place bârfa. Prin urmare, nu sunt interesat de aşa ceva şi continui să vă spun că toate aceste răzbunări, să spun aşa, ale sistemului nu fac cinste în faţa lui Dumnezeu”, a declarat Georgescu, citat de Ziare.com, la emisiunea Ancăi Alexandrescu.

Totodată, Georgescu a susţinut că familia sa este prigonită ca urmare a candidaturii sale dar că va rezista acestor presiuni. Cât despre el însuşi, fostul candidat a precizat că nu regretă candidatura şi că ar candida din nou:

„Cu siguranţă da. A meritat pentru că, pe de o parte, am făcut acest demers pe care l-aş lua oricând, din nou de la început, la fel, pentru moşii şi strămoşii mei, pentru tot ce a însemnat istoria tumultuoasă a acestei ţări, pentru ce a însemnat sabia lui Mihai Viteazul la 1600, care a făcut unirea prin sabie, pentru ce a însemnat Alexandru Ioan Cuza la 1859, cel mai mare om de stat pe care l-a dat România în decursul vremurilor. Înseamnă Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, ţăranul român în opinci sau în picioarele goale, care şi-a dat viaţa pentru noi ca să avem destin, iar acolo a fost sânge până la copita calului, ca noi astăzi să putem vorbi liberi. A meritat şi pentru singurul om din această ţară, care în această perioadă şi-a dorit să fie liber. Pentru un singur om, unul singur, dacă ar fi dorit să fie liber, merită. Şi apoi, într-adevăr, şi eu am învăţat foarte multe lucruri în această perioadă. Am învăţat smerenia, adică, de departe, faptul că nu ai cum să fii superior altcuiva, curajul de a face faţă în orice situaţie şi înţelepciunea, în mod special, de a rămâne tăcut în faţa prostiei unora. Trecând o linie, vă spun atât: refuz să trăiesc fără onoare”, a declarat Georgescu.

Reamitim că Georgescu a fost sprijinit pe faţă de ruşi. După anularea turului 1, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că orice proces electoral prezidenţial în România, care nu l-ar avea şi pe Călin Georgescu drept candidat, ar fi un proces "ilegitim".

Mai amintim că înainte de alegerile anulate din 2024, Dughin îl lăuda pe Călin Georgescu. „Principalul candidat la preşedinţia României, Călin Georgescu, este un creştin ortodox devotat. El vrea să îndeplinească misiunea României şi să construiască un Bizanţ spiritual împreună cu naţiunile ortodoxe din Balcani”, potrivit unei postări de pe un cont de pe reţeaua X atribuit lui Dughin.

Şi Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei a intervenit pentru Călin Georgescu. Pe 4 martie 2025, SVR transmitea public, fără să prezinte nici o probă, că decizia parchetului român de a formula acuzaţii împotriva lui Călin Georgescu ”este susţinută de conducerea UE”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos