15.000 de pensionari sunt şi angajaţi la stat. Ce plan are Bolojan pentru cumulul pensie-salariu

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, duminică seara, că proiectul care priveşte cumulul pensie salariu la instituţiile de stat ar trebui să intre în şedinţa de Guvern săptămâna viitoare şi a arătat condiţiile în care se poate realiza acest cumul.
„Săptămâna viitoare ar trebui să intre proiectul de lege în Guvern. În varianta în care cumulul pensiei cu salariul va fi posibil dacă renunţi la 85% din valoarea pensiei. E vorba de pensie specială. Dacă ai lucrat la pensie contributivă, ţi-ai făcut toată vechimea, nu e niciun fel de problemă. Avem cel puţin 15.000 de angajaţi în această situaţie. Şi atunci noi trebuie să facem o reducere de personal de 10% în administraţie. Este anormal să dai un om care nu are altă sursă de venit şi să ţii un om care s-a pensionat la 50-52 de ani, s-a reangajat a doua zi la stat şi are totuşi o sursă de venit”, a afirmat Ilie Bolojan la Digi24.
Premierul subliniază că proiectul de lege va fi supus votului Parlamentului.
„La pensie sunt două, trei probleme. Nu e doar o problemă de echitate. Nu, e pur şi simplu o problemă de suportabilitate economică. Gândiţi-vă că, în condiţiile în care noi pensionăm oameni, a fost discuţia legată de judecători, dar avem şi celelalte categorii unde trebuie să creştem vârstă de pensionare, să nu mai poată fi pensionaţi la 49, 50, 52 de ani, decât în situaţii cu totul excepţionale. Dacă nu creşte vârstă de pensionare, nu mai are cine să-i înlocuiască pe aceşti oameni. Şi pur şi simplu, pe de-o parte, sistemul de pensii nu mai este sustenabil, pentru că generaţiile noastre sunt nişte generaţii mari şi colegii mei care sunt din generaţia mea deja au ieşit la pensie anticipată în aceste sisteme, în ordine publică, în siguranţă naţională, şi nu mai are cine să-i înlocuiască. Şi nici economia nu o duce bine”, a transmis Ilie Bolojan.