George Simion anunţă că va iniţia suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis

George Simion
George Simion (Epoch Times România)

Liderul AUR, George Simion, s-a declarat revoltat de intenţia preşedintelui Iohannis de a numi un guvern format în jurul PNL în condiţiile în care liberalii s-au clasat pe locul doi după PSD. Totodată, Simion a anunţat că dacă PSD nu iniţiază suspendarea preşedintelui, o va face partidul său.

„Mă uit către PSD şi nu înţeleg de ce nu iniţiază suspendarea preşedintelui. Dacă nu iniţiază PSD-ul, o vom iniţia noi.

Un preşedinte trebuie să fie un mediator, nu trebuie să fie un competitor electoral. Dacă am fi fost prima sau a doua forţă politică în România, cu siguranţă am fi cerut suspendarea acestui preşedinte care nu este iubit de poporul român, după cum s-a văzut la vot. Poporul român i-a acordat preşedintelui Iohannis 25%”, a declarat liderul AUR, George Simion, pentru Antena 3.

Mai amintim că Simion declarase, luni, că formaţiunea sa nu va intra într-o coaliţie de guvernare şi că nu va vota în favoarea vreunuia dintre candidaţii vehiculaţi până în prezent pentru şefia noului cabinet.

Totodată, Simion a mai declarat că AUR se pregăteşte, începând de astăzi, pentru următoarele alegeri, fie ele la termen sau nu.

"Mergem pe calea noastră, de azi începem campania pentru noua rundă de alegeri, fie că sunt la termen sau nu", a declarat Simon.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne