Generalul Ioan Geoană, înmormântat cu onoruri militare
Generalul (r) Ioan Geoană a fost condus, joi, pe ultimul drum de sute de colegi, prieteni şi de membri ai Partidului Social Democrat, al cărui preşedinte este fiul său, Mircea Geoană.
Generalul Ioan Geoană a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar cu onoruri militare, activitatea şi meritele pe care le-a avut în carieră fiind evocate cu multă emoţie de generalul în retragere Marin Dragnea, precum şi de o serie de colegi.
Nu în ultimul rând, despre omul Ioan Geoană, despre blândeţea sa şi despre calităţile sale de părinte şi bunic au vorbit cu extrem de multă emoţie fiul său, Mircea, şi nepotul său Alexandru, în vârstă de 16 ani. Cei doi i-au promis celui dispărut că nu vor uita înalta educaţie morală şi umană, dar şi patriotică pe care au primit-o de la acesta şi au promis că vor duce cu cinste mai departe numele de Geoană.
Personalitatea generalului Ioan Geoană a fost evocată, totodată, printr-un mesaj, de către Patriarhul BOR, Daniel, care a transmis familiei întreaga sa compasiune şi întărirea întru credinţă. Mesajul a fost citit de episcopul vicar patriarhal Vincenţiu Ploieşteanul.
La ceremonie au participat numeroşi colegi din Ministerul Apărării Naţionale, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, precum şi ai PSD. Între cei care s-au aflat alături de liderul PSD, Mircea Geoană, s-au numărat fostul preşedinte Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, toţi miniştrii partidului, numeroşi secretari de stat, secretarul general al PSD, Valeriu Zgonea, preşedintele Tineretului PSD, Nicolae Bănicioiu, liderii deputaţilor şi senatorilor PSD, Viorel Hrebenciuc şi Ion Toma, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, europarlamentari, preşedintele CNAS, Irinel Popescu, lideri de organizaţii, membri de partid, senatori şi deputaţi.
Pe generalul Ioan Geoană l-au mai condus pe ultimul drum veterani de război, numeroase cadre militare în rezervă şi retragere, vecini, prieteni.
Generalul (r) Ioan Geoană a murit, marţi dimineaţă, la Spitalul Fundeni din Capitală.
În urmă cu câteva săptămâni, preşedintele Senatului declara că tatăl lui, Ioan Geoană, este bolnav şi este internat în spital.
Ioan Geoană s-a născut la Craiova, la 6 iunie 1928, în familia muncitorului CFR Ilie Constantin Geoană.
A absolvit şcoala primară şi Liceul "Fraţii Buzeşti", la Craiova. De profesie inginer constructor - a terminat Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale în 1950, a fost ofiţer al MApN şi a activat în această structură în perioada 1965-1992.
La sfârşitul anului 1989, generalul Ioan Geoană deţinea funcţia de şef al Comandamentului Apărării Civile.