Gazpromul susţine că preţul gazelor pentru Bulgaria a fost deja stabilit

Preţul gazelor naturale pentru Bulgaria a fost stabilit deja în urmă cu mult timp, afirmă Leonid Ciugunov, şef al departamentului pentru proiectare al gigantului rus Gazprom, citat vineri de cotidianul sofiot Trud.
Logoul companiei ruse Gazprom. (ALEXANDER NEMENOV / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
09.11.2012

Preţul gazelor naturale pentru Bulgaria a fost stabilit deja în urmă cu mult timp, afirmă Leonid Ciugunov, şef al departamentului pentru proiectare al gigantului rus Gazprom, citat vineri de cotidianul sofiot Trud.

Ciugunov a dezminţit în acest fel afirmaţiilor ministrului bulgar al economiei şi energiei Delian Dobrev care a declarat în această săptămână că partea bulgară şi cea rusă negociază în continuare preţurile la care Bulgaria va cumpăra gazele ruseşti după anul 2013. Oficialul de la Gazprom a refuzat însă să spună despre ce preţ ar fi vorba cu motivul că acesta este un secret comercial.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Gazpromului, Serghei Kuprianov, a declarat că nu este realist ca Bulgaria să insiste pentru o nouă reducere de 10% sau 15% din preţ pentru că 'piaţa este cea care dictează preţurile' În prezent, Bulgaria plăteşte puţin sub 500 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz.

Unii oameni încă au comunismul în minte. Gazpromul reduce preţurile gazelor, iar Norvegia le ridică, dar nimeni nu acuză Norvegia, toţi se uită spre Moscova. Acest lucru nu este justificat în condiţiile în care Rusia asigură numai 25% din gazele naturale pentru Europa, a mai spus Ciugunov. El a adăugat că noul preţ va fi totuşi bun pentru Bulgaria şi a amintit că această ţară nu are alternativa importului de gaze din Rusia.

Guvernul de la Sofia a decis recent să condiţioneze semnarea deciziei finale de investiţii pentru gazoductul South Stream pe teritoriul statului de încheierea unui nou acord privind livrările de gaze naturale ruseşti în Bulgaria după anul 2013. Prevederile acordului trebuie să respecte interesul companiei bulgare Bulgargaz, se afirmă într-un comunicat al executivului.

Potrivit presei bulgare, acest lucru înseamnă că Sofia va semna documentul doar dacă Gazprom va accepta să reducă preţului gazelor destinate Bulgariei cu cel puţin 11%. Săptămâna viitoare, preşedintele grupului rus Gazprom, Alexei Miller, urmează să viziteze Bulgaria.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor