Gaudeamus: "Teatru 7" de Radu F. Alexandru - VIDEO

Ediţia de anul acesta a Târgului Gaudeamus, mai bogată şi mai animată decât precedentele, a adus la Bucureşti noi titluri semnate de autori români. Printre acestea, volumul "Teatru 7", de Radu F. Alexandru, cuprinde piesele "Labirint" ("Love's stories"), desemnată cea mai bună piesă a anului 2010 la Concursul Uniunii Teatrale din România (UNITER), "Romanica" ("Tsunami") şi "Gertrude". În ”Cuvântul înainte” al acestui volum, autorul mărturiseşte: ”Am evitat constant, pe parcursul anilor, interviurile, ”profesiunile de credinţă”, ”confesiunile”. Aşadar, faptul de a obţine un interviu de la Radu F. Alexandru este un privilegiu, pentru care reporterii de la ”The Epoch Times” i-au mulţumit în mod deosebit.

Reporter: Domnule Radu F. Alexandru de ce aţi ales să scrieţi teatru?

Radu F. Alexandru: Aşa cum ştiţi, am debutat cu proză, cu un volum de proză, cu un volum de schiţe şi nuvele; aveam deja contractat la editură un roman, înaintasem aproape, am scris apoape jumătate din romanul respectiv, dar simţeam că există ceva care mă atrage în mod cu totul si cu totul deosebit şi care nu se încadra în rigorile, în structura unui roman, şi anume dialogul. Adică fără să-mi dau seama şi fără să fi fost o opţiune premeditată - eu nu am făcut filologia, am făcut matematică, pe urmă filozofie - deci nu veneam, cum să-ţi spun, de pe băncile şcolii cu opţiuni foarte clare; nu, eu m-am format ca scriitor prin lecturi, să spunem ca un autodidact şi scriind, înaintând în această proză, repet, aproape o jumătate de roman, am simţit că am nevoit de un alt mod de a comunica cu persoanjele şi personajele între ele. Aveam nevoie să las personajele să se exprime liber şi nu prin comentariile mele. Mă rog, aşa am ajuns la teatru, a fost un pas pe care l-am făcut, să spunem, natural, un pas pe care l-am făcut nu ca o idee preconcepută, şi pe măsură ce trecea timpul mi-am dat seama că într-adevăr teatrul este forma de scriitură care îmi convine cel mai bine; şi pe urmă de la teatru la scenariu de film a fost o trecere oarecum firească, naturală.

Reporter: Vorbea domnul Nicolae Manolescu despre un fel de vid de teatru, de scriitori de teatru după Caragiale. V-aţi gândit la acest lucru şi ce puteţi să spuneţi despre aceasta?

Radu F. Alexandru: Da. Domnul profesor Manolescu se gândea, poate, că cineva care ar fi să se încumete să intre în dramaturgie, să scrie teatru, ar fi în permanenţă copleşit, strivit, de umbra absolut nealterată în timp a lui Caragiale. Nu cred că acesta este motivul. Este într-adevăr un exerciţiu care presupune o anuintă dificultate, pentru că prozatoru,l în momentul în care şi-a încheiat manuscrisul, se duce la editură, editura îi publică volumul şi din momentul acela cititorul are acces liber la carte. La teatru eşti condiţionat de un director de teatru, de un regizor, de actori. Deci, calea spre finalizare, spre materializare a proiectului tău literar este mult mai complicată şi există, din păcate, o lipsă cu totul si cu totul nejustificată de respect şi de preţuire faţă de teatrul romînesc, faţă de dramaturgia românească din partea instituţiilor teatrale. Sunt teatre care nu au nicio piesă românească în repertoriu, sunt teatre care nu au citit şi nu cunosc nimic din dramaturgia românească. Se merge pe ideea total eronată şi păguboasă că, vezi Doamne, publicul nu ar veni la o piesă românească, ceea ce este total fals.

Reporter: Caragiale satiriza prin personajele sale o societate. Vin oare personajele din Românica precum o continuare a expunerii moravurilor dintr-o societate de tranziţie de 20 de ani?

Radu F. Alexandru: Dintr-un punct de vedere, Românica este o piesă scrisă într-o chieie satirică, dar faţă de Caragiale eu aş spune că are şi o dimensiune, hai să spunem dramatică, nu dramaturgică, nu vreau să spun chiar tragică, adică aş spune, că dacă aţi vorbi despre Românica aţi spune că e ceva în care râsul-plânsul se potriveşte foarte bine, râzi, râzi şi la un moment dat, cum se spune, râsul îţi îngheaţă pe buze şi realizezi că este vorba despre o grozăvie de care nu mai putem râde că până la urmă este viaţa noastră.

Să înţelegem că lumea, universul, este infinit mai larg decât cotidianul de care ne ciocnim zi de zi şi trebuie să încercăm amplitudinea gândului care să ne permită să ne ridicăm peste gardul ţarcului în care trăim.

Reporter: Care este soluţia de a scăpa de această capcană de care vorbeaţi în condiţia scriitorului român din Universul Mizerabil în care suntem copleşiţi? Soluţia scriitorului.

Radu F. Alexandru: Să înţelegem că lumea, universul, este infinit mai larg decât cotidianul de care ne ciocnim zi de zi şi trebuie să încercăm amplitudinea gândului care să ne permită să ne ridicăm peste gardul ţarcului în care trăim.

Reporter: Ştim că rolul dumneavoastră este multiplu. Care este soluţia politicianului Radu F. Alexandru?

Radu F. Alexandru: Să încerc să conving cât mai mulţi oameni că România inseamnă Europa, să scăpăm de orice complexe şi să înţelegem că lumea în care vrem cu toţii să trăim nu poate pogorî din ceruri, noi trebuie să ne-o construim.