Fritz: Doi ani de calvar şi umilire publică s-au încheiat azi cu o achitare. Fosta viceprimăriţa USR Flavia Boghiu e nevinovată

Doi ani de calvar personal şi umilire publică s-au încheiat azi cu o achitare. Flavia Boghiu, fosta viceprimăriţa USR a Braşovului, este nevinovată, a reacţionat, după decizia instanţei, preşedintele partidului Dominic Fritz.
"A fost anchetată pentru abuz în serviciu şi trimisă în judecată, în plină campanie electorală. Acuzaţia ridicolă: a oferit spre folosinţă unui ONG un spaţiu al Primăriei Braşov, nefolosit de zece ani, pentru o expoziţie de câteva săptămâni. O bătaie de joc cu ochiul liber. Aşa a constatat acum şi judecătorul. Fapta nu există. Motivul real pentru dosarul fabricat sigur îl intuiţi. Flavia Boghiu a fost incomodă pentru mai mulţi dezvoltatori imobiliari. Mai e şi userista. Nu subestimaţi miza mare de a discredita sistematic oamenii de bună-credinţă în politică. Sper că Flavia îşi va asuma, cu curaj, să continue după sentinţa de azi. Nu mulţi oameni cinstiţi care au fost târâţi, clar nevinovaţi, prin anchete şi procese mai au puterea să revină. În schimb, cei care au luat mită, în bani sau zboruri Nordis, şi au prejudiciat statul cu milioane de euro îşi continuă carierele sau combinaţiile nestingherit", a declarat Dominic Fritz.
Potrivit liderului USR, Flavia Boghiu nu e singura acuzată pe nedrept. Viceprimarul USR din Timişoara, Ruben Laţcău, a fost anchetat penal, dosarul s-a clasat - dar nu a aflat decât un an (!) mai târziu, după ce au trecut alegerile locale şi scandalul aferent anchetei.
"Vlad Voiculescu este anchetat pentru că România a cumpărat acum 5 ani vaccinuri anti-Covid, deşi achiziţia a fost decisă de premier şi implementată de o structură condusă de un militar, fără ca Vlad măcar să fie informat. Iar dosarul lui Dan Barna a fost clasat tot pentru că fapta nu exista, dar nu înainte de a-i scădea şansele pentru Preşedinţie. Astăzi justiţia a făcut dreptate unui om nevinovat. Şi-a făcut datoria, deşi nu trebuia niciodată să se ajungă până aici", a adăugat Dominic Fritz.