Franţa cere UE să restricţioneze comerţul cu aşezările israeliene ilegale

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a cerut sâmbătă statelor membre ale Uniunii Europene să restricţioneze comerţul cu aşezările israeliene ilegale din Cisiordania ocupată.
El a calificat actuala situaţie drept anormală şi a făcut o paralelă cu răspunsul UE la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, potrivit Yeni Safak.
Într-un interviu acordat postului de radio RFI, Barrot a declarat că, săptămâna trecută, le-a cerut omologilor săi europeni să avanseze cu această iniţiativă, subliniind că aşezările israeliene încalcă dreptul internaţional.
“Aşezările sunt ilegale. Nu este normal ca Uniunea Europeană să poată sprijini acest comerţ”, a declarat el. Ministrul a adăugat că blocul comunitar a oprit importurile din Crimeea după ocuparea regiunii de către Moscova.
“O explozie fără precedent a violenţei”
Barrot a condamnat, de asemenea, ceea ce a descris drept o “explozie fără precedent a violenţei” comise de coloniştii israelieni în Cisiordania.
El a avertizat că escaladarea subminează demnitatea palestinienilor, securitatea Israelului şi perspectivele unei soluţii bazate pe existenţa a două state.
“Acesta este acelaşi lucru pe care trebuie să îl facem şi în cazul aşezărilor ilegale”, a declarat el, recunoscând însă că impunerea unor restricţii comerciale necesită un consens între guvernele statelor membre ale UE.
Negarea implicării Franţei în revolta din Niger
Referindu-se la Africa de Vest, Barrot a respins drept “fantezie pură” acuzaţiile potrivit cărora Franţa ar fi instigat revolta din Niger din 29 august, afirmând că Parisul nu are nici intenţia, nici mijloacele de a participa la o astfel de acţiune.
“Toate acestea sunt, ca de obicei, o modalitate de a atribui în mod greşit Franţei o responsabilitate care pur şi simplu nu există”, a declarat el.
Ministrul de Externe a răspuns astfel acuzaţiilor formulate de autorităţile de la Niamey, potrivit cărora agenţi francezi i-ar fi sprijinit pe rebelii care au atacat o bază aeriană militară, înainte ca forţele loiale guvernului, sprijinite de Africa Corps al Rusiei, să recapete controlul asupra acesteia.