Francezul Laurent Koscielny şi-a prelungit contractul cu Arsenal

(Leon Neal / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.07.2012

Fundaşul Laurent Koscielny şi-a prelungit contractul cu Arsenal Londra, a anunţat marţi clubul englez de fotbal, fără să precizeze durata noului acord.

În vârstă de 26 ani, Koscielny a sosit la Londra în 2010, de l,a formaţia franceză Lorient, impunându-se ca titular în centrul defensivei "Tunarilor".

El a făcut parte din "11"-le de start al trupei lui Arsene Wenger de 85 de ori în ultimele două sezoane, mai mult decât orice alt jucător de la Arsenal.

Koscielny a făcut parte din lotul reprezentativei Franţei la EURO 2012, unde a evoluat în sfertul de finală pierdut în faţa Spaniei.

"Laurent a fost excepţional în aceste ultime două sezoane. Când mă gândesc că în 2009 juca în liga secundă, vedem că progresul său a fost unul extraordinar", a declarat antrenorul Arsene Wenger.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor