Fotbal: ŢSKA Sofia riscă să fie exclusă şi din campionatul Bulgariei

Epoch Times România
27.09.2012

Echipa ŢSKA Sofia, care se confruntă cu mari probleme financiare, riscă excluderea din prima ligă a campionatului Bulgariei, în cazul în care UEFA o va suspenda din competiţiile europene, a anunţat joi Federaţia bulgară de fotbal (BFU).

Miercuri, Uniunea Europeană de Fotbal le-a acordat ca termen-limită sfârşitul lunii septembrie oficialilor lui ŢSKA Sofia pentru plata datoriilor, în caz contrar fosta echipă a lui Florentin Petre şi Ianis Zicu urmând să fie exclusă pe o perioadă de trei ani din competiţiile continentale.

"Totul este clar. ŢSKA nu va obţine licenţa (pentru a evolua în prima ligă bulgară) dacă nu va îndeplini criteriile UEFA pentru obţinerea licenţei, a declarat vicepreşedintele BFU, Atanas Furnadjiev. Nu mai au cum să scape, aşa cum au făcut-o înainte".

Reprezentanţii UEFA au efectuat un audit la clubul din capitala Bulgariei, în cursul săptămânii trecute. Preşedintele lui ŢSKA, Dimităr Borisov, a refuzat să precizeze la cât se ridică valoarea datoriilor pe care trebuie să le achite până la sfârşitul săptămânii, însă a precizat că "jumătate din sumă a fost deja plătită".

Presa bulgară precizează că datoriile clubului ŢSKA Sofia se ridică la aproximativ 80 milione leva (52,53 milioane dolari).

Cu 31 de titluri de campioană a Bulgariei în palmares, ŢSKA Sofia a primit interdicţia de a participa la Liga Campionilor 2008/2009 tot din cauza datoriilor, iar acum riscă să fie retrogradată din prima ligă, pentru prima oară în istoria sa de 64 ani.

Gruparea bulgară a atins semifinalele cupelor europene de trei ori, între 1967 şi 1989, însă nu a mai reuşit în ultimii ani să reediteze succesele din trecut, ultimul său titlu naţional datând din 2008.

Alb-roşii ocupă în prezent locul 8 în clasamentul primei ligi bulgare, cu 8 puncte acumulate în 6 etape, la 10 puncte distanţă de liderul şi, totodată, "eternul" său rival, Levski Sofia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor