Fotbal: Peste 120 de suporteri croaţi reţinuţi la Paris, înaintea meciului PSG - Dinamo Zagreb

Suporteri ai echipei de fotbal, Dinamo Zagreb. (IAN KINGTON / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
07.11.2012

Peste 120 de suporteri croaţi ai echipei Dinamo Zagreb au fost reţinuţi marţi seara, la Paris, înaintea meciului din Liga Campionilor la fotbal, cu Paris SG, după ce autorităţile franceze le interziseseră venirea în Hexagon, pentru a preveni producerea de violenţe.

104 fani croaţi au fost interpelaţi seara, după ce alţi 21 de suporteri fuseseră arestaţi după încăierări cu suporterii parizieni în centrul capitalei. De asemenea, au fost reţinuţi şi 6 francezi.

Un număr de 125 de fani croaţi au petrecut seara la un comisariat de poliţie, în timp ce PSG surclasa pe Dinamo Zagreb cu scorul de 4-0, urmând să fie eliberaţi miercuri.

"Oficial erau 60 la hotel, dar s-au strecurat mai mulţi în camere. Se aflau doar pentru o noapte şi sosiseră luni", a relatat pentru AFP un angajat al hotelului respectiv.

Dacă justiţia franceză va dori să continue acţiunea împotriva croaţilor, aceştia riscă şase luni de închisoare şi 30.000 de euro pentru faptul de a nu fi respectat interdicţia de a veni în Franţa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor