Fotbal: Patrick Vieira, antrenor al echipei de rezerve de la Manchester City
alte articole
Fostul mijlocaş internaţional francez Patrick Vieira, care a evoluat la Arsenal Londra şi Manchester City, a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de rezerve a grupării Manchester City, conform unui comunicat al clubului.
Vieira, în vârstă de 36 de ani, care îşi va prelua noua funcţie începând cu 1 iunie, răspundea până acum de departamentul de dezvoltare al "cetăţenilor", echipă de la care s-a retras din activitate în urmă cu doi ani.
"După ce am petrecut doi ani lucrând pentru club în diferite domenii, în special la centrul de formare, sunt onorat să am privilegiul de a obţine acest post", a declarat Vieira în comunicat.
"Aceasta numire reprezintă un nou capitol în cariera şi în viaţa mea şi aştept cu nerăbdare să încep", a adăugat Vieira.
Fostul jucător francez îl înlocuieşte pe un alt fost mijlocaş internaţional, italianul Attilio Lombardo, care a părăsit clubul din Manchester în acelaşi timp cu compatriotul său Roberto Mancini, fostul antrenor al primei echipe, concediat luni.
Vieira a obţinut cu succes anul trecut licenţa UEFA B de antrenor şi şi-a exprimat dorinţa de a primi o funcţie care să-l aducă cât mai aproape de teren.
"Patrick este un campion mondial şi este o onoare că el a ales Manchester City pentru a-şi începe cariera de manager", a declarat, la rândul său, directorul executiv al clubului, Ferran Soriano.
Vieira, campion mondial cu echipa Franţei în 1998 şi fost căpitan al selecţionatei "Cocoşului Galic", mai are în palmares un titlu de campion european în 2000, o finală a Cupei Mondiale în 2006, precum şi trei titluri de campion al Angliei, cinci cupe ale Angliei şi cinci titluri de campion al Italiei.