Fotbal: „La 19 ani, Rafael Varane etalează o maturitate ieşită din comun”, apreciază Deschamps
alte articole
„La cei 19 ani ai săi, Rafael Varane etalează o maturitate ieşită din comun”, a afirmat selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, care s-a arătat impresionat de ultimele evoluţii ale jucătorului de la Real Madrid. "A avut o prestaţie interesantă într-o partidă de înalt nivel în Liga campionilor", a spus el pentru cotidianul Le Parisien, referindu-se la meciul contra Manchester United din optimile de finală, de marţi.
Varane, 19 ani, nu a jucat nicio partidă internaţională, dar Deschamps l-a convocat pentru amicalul cu Germania, disputată luna trecută, convocare care nu a putut fi onorată de "madrilen" din cauza unei accidentări.
Totuşi, Deschamps nu vrea să spună de pe acum dacă îl va titulariza pe Varane în cele două dueluri vitale pe care Franţa le va disputa în următoarele săptămâni, contra Georgiei, pe 22 martie, şi, mai important, împotriva Spaniei 4 zile mai târziu, întâlniri care pot decide calificare pentru Mondialul din Brazilia. "Trebuie să-şi menţină calitatea jocului o perioadă lungă de timp. "Un nivel înalt constă în constanţă", a precizat selecţionerul francez.