Fotbal: Învinse în Liga Campionilor, Barca şi Real se pregătesc de "El Clasico"

(Scott Heavey / Getty Images)
Epoch Times România
19.04.2012

FC Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni sâmbătă seara (21,00 - ora României), pe stadionul Camp Nou, în marele derby al fotbalului spaniol, "El Clasico", al cărui rezultat final va cântări greu în stabilirea noii campioane din Primera Division.

Cele două rivale au pierdut, în această săptămână, meciurile disputate în deplasare, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor. Real s-a înclinat la Munchen, în faţa nemţilor de la Bayern (1-2), în timp ce Barca a fost învinsă la limită pe Stamford Bridge, de Chelsea Londra (0-1). Ambele formaţii speră, aşadar, să se revanşeze în faţa propriilor suporteri printr-o prestaţie deosebită în "eternul derby" de duminică.

Madrilenii sunt lideri ai clasamentului, cu un avans de patru puncte faţă de catalani, înaintea ultimelor 5 etape ale sezonului, iar un rezultat pozitiv pe Camp Nou i-ar apropia foarte mult de cel de-al 32-lea titlu naţional din istoria clubului.

Statistica este, însă, de partea Barcelonei, care a câştigat 9 din cele 14 meciuri împotriva celor de la Real disputate sub conducerea antrenorului Pep Guardiola, începând din 2008, în campionat, Cupa Spaniei, Liga Campionilor şi Supercupa Spaniei. Madrilenii au înregistrat o singură victorie, în finala din 2011 a Cupei Spaniei, câştigată cu 1-0 după prelungiri, patru partide încheindu-se la egalitate.

Principalul pericol pentru trupa lui Jose Mourinho îl reprezintă argentinianul Lionel Messi, decarul Barcelonei înscriind de 13 ori în 18 partide disputate împotriva celor de la Real. Messi a ajuns la 63 de goluri marcate de la debutul acestui sezon, fiind golgheterul la zi atât în Liga Campionilor (14 goluri), cât şi în Primera Division (41, la egalitate cu Cristiano Ronaldo).

Real şi Barca s-au întâlnit până acum de 218 ori, prima confruntare având loc pe 13 mai 1902, în semifinalele Cupei Spaniei (3-1 pentru Barcelona). De atunci, fiecare dintre cele două formaţii a câştigat câte 86 de meciuri, alte 46 de întâlniri încheindu-se la egalitate. Madrilenii au, însă, un uşor avantaj la golaveraj, reuşind să înscrie, în total, cu 11 goluri mai mult decât rivalii lor (365 faţă de 354).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor