Fotbal: Giovanni Becali - Nu au fost probe elocvente ca să fim condamnaţi

Epoch Times România
20.05.2013

Fostul agent de jucători Giovanni Becali, unul din inculpaţii în dosarul transferurilor din fotbalul românesc, a declarat, luni, că procurorii nu au adus probe clare pentru ca judecătorii să anunţe o decizie definitivă şi au retrimis cazul spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

"Am încredere în justiţie. Cei care au acuzat, nu au avut probe elocvente ca să convingă completul să ne condamne", a declarat Giovanni Becali, condamnat la 8 ani închisoare cu executare.

"Respect această decizie. Rejudecarea nu înseamnă achitare, ci un proces în derulare. Procurorii sunt obligaţi să aducă probe pentru a condamna nişte oameni despre care au presupus că sunt vinovaţi. Pentru moment e o linişte, dar acest război între avocaţii noştri şi procurori va continua. Procuratura trebuie să dovedească lipsa banilor. Nu pot să-mi dea mie 8 ani de închisoare pe presupuneri şi bănuieli. Vreau să duc la capăt acest proces şi să-mi dovedesc nevinovăţia", a mai spus fostul impresar la un post de televiziune.

Jean Pădureanu, fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, a declarat că are încredere în justiţie, indiferent de decizia luată: "La orice decizie pe care o ia justiţia, nu pot decât să fiu de acord. Dacă nu aş fi de acord, tot nu aş reuşi nimic. Am încredere în justiţie şi cu asta s-au încheiat conturile. Am fost acuzat de ceva, care mi-a scăpat mie printre degete, când am făcut actele de transfer. Am încredere că se va lua o decizie curată".

Fostul internaţional Gică Popescu a afirmat laconic: "Sper să se termine totul cu bine. Voi vorbi cu avocatul şi apoi voi da declaraţii mai multe".

La rândul său, patronul clubului Rapid, George Copos, a declarat că "este decizia instanţei, nu o comentez. Nici eu şi nici oamenii de la Rapid nu am făcut nimic ilegal".

"În toţi aceşti ani în care am fost hăituiţi, am pierdut sute de milioane de euro. Din aceste sute de milioane, mai mult de 60 la sută mergeau către bugetul statului. Asta este viaţa, îmi duc această soartă pentru că nu am ce face. Nu doresc nimănui să simtă ce am eu în sufletul meu acum", a mai adăugat Copos, care a anunţat duminică, pe blogul personal, că va ceda gratuit acţiunile sale la FC Rapid către suporterii giuleşteni.

Cristian Borcea, fost acţionar la FC Dinamo, a precizat după verdictul curţii: "Am fost încrezător, dacă nu ai încredere în Înalta Curte, atunci în cine să ai? Am demonstrat cu documente, dar şi cu declaraţiile martorilor că sunt nevinovat. Oamenii de afaceri din România nu sunt respectaţi, sunt peste 1.500 de angajaţi care depind de mine şi ar fi fost tragic să fiu pedepsit, sacrificat pe nedrept".

Borcea a indicat că presa contribuie şi ea la îndepărtarea oamenilor din fotbal, care ajung să fie hărţuiţi, subliniind că nu a văzut scris nimic pozitiv despre Ionuţ Negoiţă sau Adrian Porumboiu, oameni care bagă mulţi bani în fotbal.

"Voi încerca să îmi diminuez cât mai mult afacerile din România. Familia mea a suferit enorm. Tatăl meu a făcut infarct, are 5 bypass-uri după verdictul din noiembrie", a mărturisit Borcea, care locuieşte în cea mai mare parte a timpului la Miami.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni să trimită spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti dosarul transferurilor în care opt oameni din fotbal sunt acuzaţi de spălare de bani şi evaziune fiscală.

Instanţa supremă a admis luni recursul declarat de DNA şi recursurile formulate de Gheorghe Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Gheorghe Neţoiu şi fraţii Ioan şi Victor Becali şi a trimis dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Pe 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pe patronul clubului Rapid George Copos.

CAB a mai decis atunci condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare a fostului preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, la patru ani de închisoare a fostului director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi Mihai Stoica, la şapte ani de închisoare cu executare a fostului finanţator al FC Dinamo Bucureşti Cristian Borcea, la opt ani de închisoare cu executare a fostului impresar Ioan Becali, la şapte ani de închisoare cu executare a impresarului Victor Becali, la trei ani de închisoare cu suspendare a fostului angajat al firmei "Becali sport" Gică Popescu şi la trei ani de închisoare cu suspendare a fostului acţionar la clubul de fotbal Dinamo Gheorghe Neţoiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor