Fotbal: Fotbalistul englez John Terry a anunţat încetarea carierei internaţionale

Fotbalistul englez, John Terry. (Mike Hewitt / Getty Images)
Epoch Times România
24.09.2012

Fotbalistul englez John Terry a anunţat duminică retragerea din activitatea internaţională, la vârsta de 31 de ani, fundaşul formaţiei Chelsea, care a fost selecţionat de 78 de ori în reprezentativa Angliei, urmând să fie audiat luni de Federaţia engleză într-o anchetă privind rasismul.

Terry este bănuit că a proferat insulte rasiste împotriva jucătorului de la Queens Park Rangers Anton Ferdinand în octombrie 2011. Cu toate că justiţia britanică l-a găsit nevinovat în această vară, el rămâne pasibil de sancţiuni sportive.

"Cred că FA, menţinând ancheta sa, în vreme ce eu am fost exonerat de orice bănuială de către tribunal, a făcut ca poziţia mea faţă de echipa naţională să devină imposibilă", a declarat într-un comunicat Terry, care şi-a afirmat tot timpul inocenţa. "Voi încerca, de acum, să obţin succesul cu Chelsea la nivel naţional şi european", a adăugat fundaşul central, câştigător al Ligii campionilor sezonul trecut cu Chelsea.

În iarnă, atitudinea federaţiei faţă de Terry a provocat plecarea selecţionerului, italianul Fabio Capello, care nu a acceptat ca jucătorul său să fie privat de banderola de căpitan, într-un moment în care justiţia nu se pronunţase.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor