Fotbal: Federaţia engleză, deschisă ideii de a înregistra conversaţiile arbitrilor
alte articole
Conducerea fotbalului englez s-a arătat "deschisă" în legătură cu posibilitatea de a fi înregistrate conversaţiile dintre arbitri şi jucători, în condiţiile ultimelor evoluţii ale răbufnirilor anti-rasiste, care au afectat acest sport.
Poliţia şi The Football Association (FA) investighează reclamaţia introdusă de Chelsea, prin care clubul londonez îl acuză pe arbitrul Mark Clattenburg că a folosit "un limbaj nepotrivit" împotriva mijlocaşului John Obi Mikel, în meciul cu Manchester United.
Corpul de arbitri de la o echipă de fotbal, acum ajuns la unele competiţii cam cât o jumătate de echipă, comunică prin intermediul microfoanelor, dar conversaţiile lor nu sunt înregistrate, spre deosebire de rugby, unde federaţia asigură condiţii ca şi spectatorii şi telespectatorii să poată auzi ce se spune, instantaneu. De altfel, rugby-ul admite şi validarea unor acţiuni decisive, marcarea punctelor în speţă, prin consultarea înregistrărilor video, ceea ce fotbalul pare să nu accepte în ruptul capului.
Preşedintele FA David Bernstein a declarat pentru BBC că FIFA şi creatorul regulamentelor fotbalului IFAB sunt organismele care trebuie să aprobe orice schimbare, dar "ţinând seama de ceea ce s-a întâmplat recent, trebuie să avem mintea deschisă la noutăţi şi să lăsăm posibilitatea tuturor să privească în interiorul fenomenului".