Fotbal: Federaţia din Rusia are un nou preşedinte

(photos.com)
Epoch Times România
03.09.2012

Nikolai Tolstîh, fost jucător al lui Dinamo Moscova în anii 1970-1980, a fost ales preşedinte al Federaţiei ruse de fotbal, cu 148 de voturi din 270, cu ocazia unui comitet extraordinar ce a avut loc la Moscova, anunţă AFP.

Tolstîh, 56 de ani, îi urmează lui Serghei Fursenko, care a demisionat imediat după eşecul naţionalei la EURO 2012.

Tolstîh, directorul Comitetului olimpic naţional, a jucat ca fundaş la Dinamo Moscova (125 de meciuri între 1977 şi 1983), club unde a îndeplinit mai târziu diferite funcţii. De asemenea, el a fost preşedinte al Ligii de fotbal din Rusia între 1992 şi 2000.

Noul preşedinte şi-a axat campania pe îmbunătăţirea nivelului de joc al naţionalei şi pe dezvoltarea fotbalului la copii şi adolescenţi.

Rusia va fi gazda Cupei Mondiale de fotbal din 2018.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor