Fotbal - EURO 2012: Selecţionerul Ucrainei acuză arbitrajul după golul refuzat în faţa Angliei

(Matthew Lewis / Getty Images)
Marius Dragoi
20.06.2012

Selecţionerul Ucrainei, Oleg Blohin, nu înţelege de ce arbitrul nu a fost validat golul înscris de Devic, în minutul 62 al meciului cu Anglia, în condiţiile în care mingea depăşise "cu 50 de centimetri" linia porţii, marţi seara la Doneţk, în ultima etapă din Grupa D a EURO 2012.

"Ce pot să mai spun sau să fac după o astfel de decizie a celor cinci arbitri, care s-au aflat pe teren şi nu au văzut. Mingea a intrat 50 de centimetri în poarta englezilor, însă golul nu a fost validat. Care mai este rostul celor 5 arbitri?", s-a întrebat Blohin la conferinţa de presă susţinută după încheierea partidei de pe Donbas Arena.

Selecţionerul ucrainean le-a reproşat, totodată, centralului că nu a sancţionat agresiunile comise de englezii Terry şi Caroll, care şi-au lovit adversarii cu cotul.

Referindu-se la jocul echipei sale, Blohin consideră că norocul nu a fost de partea Ucrainei în partida de la Doneţk.

"Am fost lipsiţi de şansă. Nu a fost ziua noastră. Însă nu vreau să pun totul pe seama arbitrajului. În primul rând vreau să-mi felicit jucătorii. Sunt mândru de echipa mea şi de suporterii noştri. Am fost capabili să egalăm, însă arbitrul nu ne-a validat golul. Englezii au jucat pe contre, fragmentând jocul", a precizat selecţionerul ucrainean.

Anglia, învingătoare cu 1-0 în faţa Ucrainei, a încheiat Grupa D pe primul loc, înaintea Franţei, împreună cu care s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor