Fotbal: Dumitru Dragomir - Nu îl susţin şi nici nu-i bag beţe în roate lui Gică Popescu

(FRANCK FIFE / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
05.11.2013

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat că nu îl va susţine pe Gică Popescu la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal (FRF) din 2014, dar nici nu va sprijini un alt candidat, însă va fi alături de fostul internaţional, dacă declaraţiile lui privind favorizarea lui Gino Iorgulescu nu sunt adevărate.

Gică Popescu ar fi declarat că îl sprijină pe Gino Iorgulescu în alegerile din această lună pentru preşedinţia LPF din 14 noiembrie, fapt care l-a determinat pe Dragomir să anunţe retragerea susţinerii sale pentru fostului căpitan al naţionalei la preşedinţia FRF.

"Era un om pe care îl simpatizam, eu îl lăudam şi îl susţineam şi de unde să ştiu că el îmi pune "tălpi". Însă, e dreptul lui constituţional, n-am ce să-i reproşez. Dar nu îl voi sprijini în alegeri. Eu eram una din piesele importante din alegeri pentru Gică Popescu, indiferent ce-i spun alţii din altă parte. Eu eram o piesă puternică pentru oricine concurează la federaţie. Eu ştiind atâtea lucruri sunt periculos de bun, sunt de temut, cel puţin, în dialog cu oricine. Eu nu pot influenţa alegerile, dar pot să ajut pe cineva. Aş dori să influenţez alegerea mea, dar nici asta nu pot", a declarat Dragomir la conferinţa săptămânală de la sediul LPF.

Şeful LPF a adăugat însă că nu va mai susţine un alt candidat la preşedinţia FRF: "Nu am să susţin pe nimeni, Popescu nu mai are susţinerea mea pentru că s-a detaşat de mine. Eu l-am apreciat cel puţin ca sportiv, pentru că a fost un mare sportiv. Este ultima oară când mai vorbesc de această problemă. Nici nu-l susţin şi nici nu-i bag "beţe în roate", pentru că nu am niciun interes. Îl susţineam şi pentru faptul că sunt prieten cu Giovani Becali şi pentru că preşedintele Mircea Sandu, care mi-a spus să-l susţin pe Gică Popescu. Sunt doi vechi prieteni ai mei şi normal că ţin cu ei. Dar dacă pe faţă Gică Popescu vrea schimbarea mea, ar trebui să fiu schizofrenic să dau apă în deşert duşmanului care vrea să bage cuţitul în mine".

Dumitru Dragomir s-a arătat încrezător că va câştiga un nou mandat în fruntea LPF la alegerile din 14 noiembrie: "Îmi fac campania civilizat, frumos, fără să jignesc, fără să supăr pe cineva, pentru că e dreptul fiecăruia să se înscrie într-o cursă. Eu am participat la multe alegeri până acum, şi parlamentare, şi la primăria Capitalei, am pierdut puţine, dar am pierdut împotriva unor oameni absolut extraordinari. La primărie m-am luptat cu ministrul de externe (Mircea Geoană - n.r.) şi cu viitorul preşedinte al ţării (Traian Băsescu - n.r.), amândoi mai deştepţi decât mine şi am ieşit pe locul 3. De râs nu m-am făcut nici acolo. Cât am fost în parlament am lăsat în urma mea o lege pentru care mă înjură acum marea majoritate a huliganilor din această ţară, nu a suporterilor care apreciază Legea 4, făcută de mine personal şi apreciată pe plan internaţional, nu numai pe plan naţional. Pe unde am trecut am făcut şi am lăsat câte ceva în urma mea".

Dacă însă declaraţiile lui Gică Popescu, privind susţinerea lui Gino Iorgulescu, au fost greşit interpretate, Dragomir îşi schimbă cu 180 de grade poziţia şi îl va susţine pe fostul internaţional: "Şi mie mi-au fost interpretate vorbele, îl voi susţine în continuare pe Gică Popescu. Acum dacă şi-a revenit, îmi revin şi eu".

Şeful LPF s-a declarat împotriva limitării la maxim 3 mandate pentru preşedinţie: "Nu sunt de acord cu limitarea mandatelor. Dacă Blatter, dacă FIFA nu e de acord, dacă UEFA nu e de acord, dacă englezii, nemţii nu sunt de acord, noi să fim mai catolici decât Papa?"

Dumitru Dragomir şi Gino Iorgulescu sunt cei doi candidaţi la preşedinţia LPF, la alegerile din 14 noiembrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor