Fotbal: Confederaţia asiatică de fotbal nu a găsit probe că meciul Liban-Qatar ar fi fost aranjat

(Michael Regan / Getty Images)
Epoch Times România
01.03.2013

O investigaţie efectuată în Liban nu a produs nicio probă prin care să se dovedească faptul că naţionala acestei ţări ar fi ajutat echipa Qatarului să câştige un meci, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale la fotbal, a anunţat Confederaţia asiatică de fotbal. Ancheta a fost declanşată de suspendările dictate de Federaţia libaneză împotriva a 24 de jucători pentru meciuri trucate, între aceştia aflându-se şi fundaşul echipei naţionale Ramez Dayoub, cel mai dur pedepsit - suspendare pe viaţă.

Alături de Dayoub au mai fost sancţionaţi 5 jucători din reprezentativă, dar AFC a comunicat oficial că "nu există informaţii privitoare la suspiciuni privind Libanul în calificările Cupei Mondiale 2014".

Sancţiunile au fost precedate, totuşi, de speculaţii, potrivit cărora Dayoub ar fi fost pasatorul decisiv voluntar la unicul gol al partidei câştigate de Qatar cu 1-0, la Beirut, în iunie. Partida s-a disputat în cadrul celei de-a 4-a faze a preliminariilor asiatice. De altfel, antrenorul Libanului Theo Buecker, a declarat chiar după joc: "După ce am văzut ce a făcut Dayoub l-am schimbat imediat".

În sfârşit, AFC a felicitat Federaţia libaneză de fotbal pentru acţiunea sa de pedepsire, subliniind că a primit "întregul raport al investigaţiilor".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor