Fotbal - CM 2014: Câştigătoarea titlului mondial primeşte 25,6 milioane de euro
alte articole
Federaţia din ţara care va câştiga Cupa Mondială de anul viitor va primi 35 de milioane de dolari, echivalentul a circa 25,6 milioane de euro, anunţă revista France Football.
La încheierea reuniunii comitetului executiv al FIFA, de la Costa do Sauipe, unde vineri va avea loc tragerea la sorţi a grupelor CM 2014, Sepp Blatter, preşedintele forului fotbalistic mondial, şi secretarul său general Jerome Valcke au vorbit despre împărţirea primelor, pentru a risipi orice "confuzie", după cum s-a exprimat ultimul.
Finalista competiţiei va primi 18,3 milioane de euro, iar echipei ce va termina pe locul 3 îi vor reveni 16,1 milioane de euro. 10,2 milioane de euro vor primi formaţiile eliminate în sferturi de finală, 6,6 milioane le vor reveni celor care s-au oprit în optimi, iar echipele care nu au trecut de faza grupelor au dreptul la o primă de 5,8 milioane.
Câştigătoarea CM 2010 a primit 31 de milioane de dolari, pe atunci echivalentul a 20,5 milioane de euro.
CM 2014 se anunţă profitabilă pentru cluburile jucătorilor care participă la ea. Dacă suma totală care le-a revenit acestora în 2010 a fost de 29 de milioane de euro, anul viitor ea se va ridica la 51 de milioane de euro. Acestei sume i se vor adăuga cele 100 de milioane de euro vărsate de FIFA în cadrul unui nou Program de protecţie a cluburilor. "Este vorba de o asigurare care-i va privi pe jucătorii ce dispută orice tip de competiţii internaţionale, inclusiv cele organizate de alte confederaţii decât FIFA", a precizat Valcke.